BRD Groupe Société Générale a primit din partea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) un nou plafon de garantare, în valoare de 320 de milioane de lei, care va permite acordarea de credite «Prima Casă» în valoare totală de 640 de milioane de lei, a anunţat astăiz banca. Acesta este cel mai mare plafon de garantare acordat de FNGCIMM unei bănci în etapa actuală a programului «Prima Casă».
De la trecerea la creditarea exclusiv în monedă naţională şi până în prezent, banca a acordat, în cadrul programului Prima Casă, credite în valoare de 360 milioane lei.
Cele mai multe dintre acestea au fost contractate de clienţi din Bucureşti (30%), restul de 70% fiind acordate clienţilor din toate judeţele ţării. Cota de piaţă a băncii în programul Prima Casă în lei este de 33%, a mai anunţat banca. Creditul mediu: 32.600 de euro
Valoarea medie a unui împrumut "Prima Casă" în lei se ridică la aproximativ 147.000 de lei (circa 32.600 de euro). Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în care se încadrează beneficiarii împrumuturilor "Prima Casă", cei mai numeroşi sunt clienţii cu vârste sub 30 de ani (50%). 27% dintre beneficiari au între 31 şi 35 de ani, iar 23% au vârste ce depăşesc 35 de ani, media de vârstă fiind de 32 de ani.
Potrivit băncii, cel mai tânăr beneficiar are vârsta de 21 de ani, iar cel mai vârstnic are 66 de ani. 58% dintre titularii programului sunt bărbaţi, iar 42%, femei.
Topul primelor 10 judeţe din ţară în care BRD a acordat aceste credite arată astfel: Iaşi, Timiş, Braşov, Cluj, Constanţa, Sibiu, Prahova, Mureş, Galaţi şi Argeş. Repartizarea pe zone geografice scoate în evidenţă zona de vest a ţării (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş), cu 32% dintre credite, urmată de Bucureşti, cu 30% din credite, Muntenia (exclusiv Bucureşti), cu 24% şi Moldova, cu 14%.
BRD acordă împrumuturi "Prima Casă" în lei cu o dobândă nominală standard de Robor 3M + 2,5 pp.