Cele mai importante 10 modificări aduse de Codul Fiscal

Iată sinteza celor mai importante modificări aduse de guvernul Ponta în noul Cod Fiscal.

Andreea Maria Paul (Vass), Președintă a Comisiei Economice pentru țările din Inițiativa Central-Europeană (ICE) şi deputat PNL, face pe blogul personal o sinteză a celor mai importante 10 măsuri luate de guvernul Ponta în noul Cod Fiscal.

1. Reducerea cotei standard a TVA la 19% (amendament al PNL, măsură introdusă și în Programul de Guvernare al PNL)

2. Eliminarea supra-accizei la carburanţi (amendament PNL).

3. Eliminarea taxei pe construcţii speciale (amendament PNL).

4. Creşte predictibilitatea – fără modificări asupra impozitelor şi taxelor pentru minimum 1 an – (amendament PNL).

5. Modificarea impozitului asupra microîntreprinderilor de la 5%/3%/1% la 3% (cu facilitatea de 1% pe venit pentru firmele nou înfiinţate în primii 2 ani).

6. Permanentizarea scutirii de impozit a profitului reinvestit (aplicate temporar în guvernele Boc, Ponta).

7. Taxele locale se majorează. Coeficienţii de calcul pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale cresc, precum şi valorile impozabile pe mp. Se introduc penalităţi pentru terenurile agricole nelucrate.

8. Scad accizele pentru băuturi alcoolice (bere, vinuri spumoase şi alcool etilic).

9. Impozitul pe dividende se reduce de la 16% în prezent la 5%, iar pentru cărți, manuale și accesul la evenimente culturale de la 9% la 5% (al doilea este amendament PNL).

10. Taxarea inversă pentru livrarea de construcţii noi.