Experimentul cu papagali cenuşii africani a scos la iveală un fapt necunoscut.
Studiul a constatat că, pe lângă talentul binecunoscut de imitare a vocii umane, papagalul are un nivel al inteligenţei corespunzător unui copil de patru ani, potrivit Daily Mail. Papagalul cenuşiu african a fost capabil să găsească mâncarea ascunsă, prin deducţie şi eliminare, abilitate observată anterior numai la fiinţele umane şi maimuţe. Experimentul a fost efectuat cu şapte papagali, cu vârsta între şapte şi 25 de ani, dintr-un centru de salvare din Austria. Sandra Mikolasch de la Universitatea din Viena a explicat că două feluri diferite de mâncare, dar în mod egal preferate, au fost ascunse în două vase opace. Apoi unul dintre vase a fost golit, fapt care a fost arătat păsărilor. Papagalii au fost puşi apoi în faţa celor două vase. Trăsături unice Cercetătorii spun că păsările au zărit din ce vas a fost luată mâncarea şi şiau dat seama ce vas conţine mâncare. Anterior, numai maimuţele aveau această abilitate in experimente similare. Şi papagalul Kea a atras atenţia oamenilor de ştiinţă de pe întreg globul, datorită inteligenţei sale extraordinare şi comportamentului neobişnuit. Singura specie de papagali alpini, Nestor notabilis - papagalul Kea - face parte din familia Psittacidae şi populează munţii din Noua Zeelandă. Măsurând circa 46-48 de centimetri lungime, cu un penaj verde-măsliniu, cioc puternic şi picioare gri, Kea pare a fi o prezenţă neinteresantă. Aparenţa fizică nu inspiră nicidecum o pasăre extraordinară, însă această pasăre pare a deţine, într-adevar, o întreagă colecţie de trăsături unice in "tagma" papagalilor şi chiar a păsărilor. Singurul papagal alpin, Kea îşi petrece mare parte a timpului pe pământ, nu în copaci, la altitudini cuprinse între 600 şi 2.000 de metri deasupra nivelului mării, înfruntând zăpezi şi vânturi puternice. Clovnul munţilor Parţial nocturn, îşi petrece o mare parte a timpului luptându- se cu semenii săi. Poreclit "clovnul munţilor", este capabil să se joace ore întregi, fără să se plictisească. Are un obicei oarecum straniu: rostogoleşte la vale pietre de pe crestele munţilor, creând mini avalanşe de bolovani. Se pare că desfăşoară această activitate din pur amuzament. Ciorile, aproape oameni! Se pare că ciorile sunt mai capabile să rezolve problemele decât maimuţele, mult timp considerate cele mai inteligente animale. Cercetătorii de la Universitatea din Auckland au supus unor teste de inteligenţă şase ciori. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ciorile au obţinut un punctaj mai bun decât cimpanzeii, consideraţi multă vreme drept cele mai inteligente specii de animale după om. Testele au fost adaptate iniţial pentru a verifica gradul de inteligenţă a maimuţelor. În premieră, au fost aplicate ciorilor acest tip de teste avansate, pentru a cerceta asocierea acţiunilor logice ale acestor păsări. Toate ciorile au rezolvat testul cu maximum de punctaj. 46 de centimetri măsoară papagalul Kea din Noua Zeelandă, poreclit şi "clovnul munţilor"