Cele mai bune restaurante din lume

Restaurantul spaniol El Bulli, situat în Barcelona, a fost ales, pentru al patrulea an consecutiv, cel mai bun din lume, potrivit clasamentului anual realizat de publicaţia britanică "Restaurant Magazine".

Nici ocupantul locului secund nu a fost o surpriză- "The Fat Duck", al maestrului bucătar britanic Heston Bluementhal, situat în Bray, Berkshire, la vest de Londra, păstrându-şi poziţia câştigată anul trecut.

Podiumul este completat de restaurantul Noma din Copenhaga, urmat de două localuri spaniole, "Mugaritz" şi "El Celler de Can Roca".

Restaurantul parizian al maestrului bucătar francez Pierre Gagnaire a coborât şase locuri, de pe poziţia a treia deţinută la ediţia precedentă.

"Restaurant Magazine" a decernat un premiu de onoare maestrului francez Joël Robuchon, al cărui restaurant a ocupat poziţia a 18-a în clasament.

Franţa şi SUA sunt statele cu cele mai multe restaurante (8) incluse în ierarhia localurilor unde se mănâncă cel mai bine.

CITIŢI ŞI:

El Bulli - cel mai bun restaurant din lume | VIDEO