Tinerii din anii terminali de la Facultăţile de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi de Automatică şi Calculatoare de la Universitatea Politehnică Bucureşti pot câştiga, pe lângă o notă bună la proiectul de licenţă, şi premii.
Mai mult, tinerii care s-au înscris în proiect până la sfârşitul anului trecut vor lucra cu specialişti de la Softwin pentru a realiza proiectele lor care trebuie să fie neapărat utile şi aplicabile în domeniul cercetării. Candidaţii care s-au înscris şi-au ales teme din biometrie, limbaj natural, recunoaşterea vorbirii şi calcul paralel.
„De cele mai multe ori, principalul defect atribuit sistemului educaţional românesc este că nu pune accent pe cercetare. Că e mult prea teoretic, prea puţin axat pe rezultate aplicabile de care întreaga societate să poată beneficia. Credem cu tărie că astfel de proiecte, precum cel iniţiat în cadrul departamentului de Cercetare şi Dezvoltare din SOFTWIN, pot ajuta studenţii din România să dezvolte abilităţi şi să asimileze cunoştinţe care să le fie extrem de folositoare ulterior finalizării studiiloreste de părere Ştefan Diaconescu, Department Manager la Softwin R&D.