Cel mai SPECTACULOS SPORT inventat în ultimii ani, în sfârșit în România! Adrian Neaga, înnebunit după PADBOL

Padbol, cel mai spectaculos sport inventat în ultimii ani, a ajuns și în România. Asociația Română de Padbol organizează luni, 18 mai, marea lansare națională, eveniment la care va participa și fostul jucător al Stelei și al naționalei, Adrian Neaga – imaginea Padbol în România.

Cu ocazia evenimentului, terenul de pabdol va putea fi văzut pentru prima oară și va fi gazda unui meci demonstrativ între Adrian Neaga și invitații săi surpriză, foști colegi de la echipele de club din cariera sa de fotbalist. La marea lansare vor lua parte și alte personalități din sportul românesc, care vor putea intra pe teren să încerce jocul de padbol.

Inventat în 2008 în Argentina și cu o Federație Internațională formată din 15 țări, padbolul este un fenomen care s-a dezvoltat mai rapid decât orice alt sport. Este jucat de foste glorii ale fotbalului mondial, ca Michael Laudrup sau Denilson, iar în 2016 va avea loc cel de-al treilea Campionat Mondial de Padbol, în Uruguay. Romania va participa la Mondialul de anul viitor, iar Adrian Neaga va fi jucător și antrenor al naționalei noastre de padbol.

Prezentat de inventatorii lui ca o fuziune a sporturilor, padbolul se aseamănă cu un sport foarte popular la noi, fotbalul-tenis, însă este mult mai spectaculos datorită terenului de joc și regulilor. Meciurile se joacă pe o suprafață înconjurată de pereți de sticlă care trimit mingea înapoi, fapt ce conferă jocului un dinamism aparte. Poate fi jucat de oricine și ajută la îmbunătățirea coordonării motorii și a reflexelor.

Marea lansare națională Padbol România - „Ridicăm show-ul la fileu!”: - Luni, 18 mai, ora 19:00, Liceul SEB (B-dul Expoziției, nr. 24D).