La numai 17 ani, Dănuţ Amariei a câştigat o avere la Loto. Cu fraţii şi părinţii săi au risipit toţi banii în câţiva ani: afaceri falimentare, maşini, distracţii.
De câte ori nu v-aţi gândit, când Loteria Română anunţa că la jocul 6 din 49 s-a strâns un pot mare, ce aţi face cu banii dacă aţi fi norocosul câştigător? Probabil că i-aţi numărat în gând, aşa cum unii numără oile ca să adoarmă. Sau poate i-aţi împărţit, în ajutoare pentru neamuri, în maşini, apartamente, vile sau excursii în străinătate. V-aţi gândit, poate, şi ce dobândă aţi încasa dacă i-aţi pune la bancă. Nu ştim cât s-a gândit la toate astea Dănuţ Amariei, un tânăr din judeţul Suceava. Cert e că în 2003, Dănuţ, pe atunci un adolescent de 17 ani, a dat lovitura vieţii: a câştigat la loto 1,3 milioane de dolari. Iar lumea toată i s-a aşternut la picioare. La 8 ani distanţă, Dănuţ Amariei trăieşte o dramă cumplită: a pierdut toţi banii, familia i s-a destrămat, iar neamurile îl reneagă. "Blestemul banilor", spun sătenii. Dănuţ e supărat pe viaţă E miezul unei zile însorite de octombrie, iar în curtea casei bătrâneşti, sub un măr, stă parcat un Audi A6 negru. Maşina e clar trecută de prima tinereţe. Ar costa, probabil, vreo 4-5.000 de euro. La volan stă un tinerel care mângâie volanul şi priveşte în gol. E Dănuţ Amariei, cel care acum 8 ani umflase marele pot de la Loterie. "Cum dracu m-aţi găsit?", a fost prima sa reacţie. Se afla la bunica paternă, în comuna Baia. Dănuţ e supărat pe toată lumea, poate şi pe el, dar nu o recunoaşte. "Nu mai dau niciun interviu. Au scris că, de sărac ce aş fi, mi-aş fi vândut până şi câinele, un Rottweiler. E o prostie, mi l-au furat". Atât a avut puterea să nege din istoria răsunătoare a falimentului prin care trece familia sa. Nu are niciun chef să se facă de râs în faţa întregii ţări povestind cum a reuşit el imposibilul: să toace 1,3 milioane de dolari în câţiva ani. "Au avut maşini, scutere, apartamente" Povestea familiei Amariei e fabuloasă, iar neamurile lui Dănuţ din partea mamei, care la împărţirea banilor au rămas cu buza umflată, sunt dispuse să istorisească. "Au avut maşini, scutere, apartamente în Fălticeni. Pe multe le-au pierdut", a spus Paraschiva Cosmovici, bunica maternă a lui Dănuţ, ce locuieşte în Bogdăneşti, la câţiva kilometri de Baia. Totuşi, cum s-au putut evapora 1,3 milioane de dolari, adică 43 miliarde de lei vechi la vremea aceea? Dinu Cosmovici, unchiul lui Dănuţ, are câteva explicaţii. "Băiatul mai are 4 fraţi. Le-a luat acestora garsoniere în Fălticeni. Şi-au luat maşini. Le schimbau ca pe şosete", a afirmat Cosmovici. Fraţilor le-ar fi dat câte 3 miliarde lei vechi de căciulă. Adică, în total 12 miliarde. Din 42, rămăsese aşadar doar cu 30 miliarde lei vechi. Dar mare parte din bani s-a dus pe Apa Sâmbetei, pe investiţii făcute fără cap. "Tatăl lui Dănuţ a plecat la Timişoara, iar acolo, într-o comună de lângă oraş, a cumpărat o fermă de păsări. A dat însă faliment. Apoi şi-a cumpărat şi TIR-uri, ca să facă o firmă de transport. Dar şi asta a dat faliment. Acum am înţeles că la Timişoara nu mai are decât nişte teren pe care se chinuie să-l vândă. L-a pus în vânzare, dar nu prea are oferte. Şi oricum, cu criza asta, nu cred că mai scoate banii pe care i-a investit", a explicat Dinu Cosmovici. În fermă (plus câteva hectare de teren) şi firma de transporturi s-au dus vreo 10-15 miliarde vechi. Răsunau uliţele de chefuri În timp ce tatăl său se lansase în afaceri, Dănuţ Amariei toca banii, fără noimă. Imediat după majorat şi-a luat permisul şi a început să birjărească maşinile. BMW, Audi, Mercedes au fost mărcile de maşini care i-au trecut prin parcare. A cumpărat şase maşini, dar nu noi, ci la 15.000-20.000 de dolari bucata, însemnând dintr-un foc alţi 120.000 de dolari, adică alte 4 miliarde. Euforia câştigului nu-l părăsise. Făcea chefuri de răsunau uliţele satului. "Bea numai tărie de lux", a spus unchiul băiatului. Dănuţ Amariei a făcut şi-un accident rutier. A rămas fără permis. Nimic însă nu l-a oprit. Părinţii au divorţat Tot în Baia, familia şi-a cumpărat o altă gospodărie, la câteva străzi distanţă de locuinţa bunicii paterne. Dar lucrurile nu mai mergeau deloc bine în familia lor. Falimentul afacerilor din Timişoara a înrăutăţit relaţia dintre părinţii câştigătorului. Luaseră şi patima băuturii. "Ileana, mama lui Dănuţ, s-a despărţit de bărbat şi dusă a fost. Acum trăieşte cu unul în Borosoaia, o localitate din judeţul Iaşi", a afirmat Paraschiva Cosmovici, bunica maternă. Praful s-a ales şi de casa cumpărată de familie în Baia. Părinţii lui Dănuţ au divorţat, iar casa au vândut-o şi au împărţit bruma de bani. Au mai avut şi două apartamente. Adică, pe cele două apartamente şi pe casă a mai cheltuit vreo 3 miliarde lei vechi. Ulterior, şi pe acestea le-au vândut şi au tocat banii.
300 de dolari pe zi a cheltuit Dănuţ Amariei, 365 de zile pe an, până a pierdut toţi banii
DEZINTEGRARE
Vecinii: "Blestemul banului a căzut asupra lor"
Rudele de pe mamă nu l-au mai văzut de un an pe Dănuţ Amariei. Dar nici nu prea îi duc dorul. Dănuţ nu le-a dat niciun sfanţ din uriaşul câştig. "Când venea pe aici, le aducea fetelor mele câte o ciocolată. O dată sau de două ori parcă le-a dat şi câte 10 lei", a susţinut mătuşa câştigăt
Familia s-a destrămat Povestea s-a terminat la fel de brusc cum a început. Banii s-au volatilizat, iar familia s-a împrăştiat în şapte zări. Aşadar, din cei 42 miliarde lei vechi, 12 s-au dus la fraţi, 10-15 miliarde pierdute în afaceri (ferma de păsări şi firma de tiruri), alte vreo 4 miliarde s-au topit în maşini, încă 3 miliarde lei pe două apartamente şi-o casă în Baia, toate vândute ulterior. Ar mai fi rămas aşadar 8 miliarde lei sparte în 8 ani. Un miliard pe an. Asta e povestea banilor. Singurii câştigaţi par a fi fraţii lui Dănuţ care au rămas cu apartamentele şi au reuşit să-şi întemeieze familii. Dănuţ Amariei face naveta între Fălticeni şi Baia, la bunica. Tatăl său are o dubiţă cu care transportă materiale de construcţie de colo-colo, iar mama şi-a găsit un alt bărbat şi s-a mutat într-o comună din judeţul Iaşi. "Blestemul banului a căzut asupra lor", a sintetizat scurt povestea, un vecin din sat. "Nu mai au nimic. S-a ales praful şi n-au reuşit să facă nimic nici pentru ei şi nici pentru comună. Au făcut o singură donaţie, vreo 22 de metri cubi de BCA pentru o şcoală din comună." Mihai Cârlan, primarul comunei Baia
EXPLICAŢIA PSIHOLOGULUI
I-au pierdut pentru că n-au fost bani munciţi
Psihologii susţin că familia Amariei a trecut printr-un şoc emoţional extrem atunci când au câştigat. "N-au fost pregătiţi pentru asta şi au încercat să evadeze în alt spaţiu decât în cel în care erau obişnuiţi să trăiască. Lejeritatea în a-i cheltui poate fi pusă pe seama faptului că banii au venit peste noapte şi nu au fost agonisiţi prin muncă, pe parcursul mai multor ani", a declarat Cristian Grigore, psiholog în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi. Numai din dobânzi ar fi avut 5.500 de dolari/lună Cursul de schimb mediu în 2003, anul câştigului, a fost de 33.200 lei vechi pentru un dolar. Adică, în lei, câştigul a fost de 43 miliarde. Suma este impresionantă dacă ţinem cont de faptul că o locuinţă de două camere nu depăşea atunci 25.000 de dolari. Dănuţ Amariei şi-ar fi putut cumpăra 52 de apartamente a câte două camere. Dacă ar fi depus la bancă toţi cei 1,3 milioane de dolari, la o dobândă de 5%, ar fi avut un venit anual de 65.000 de dolari. Alţii care au pierdut tot ce-au avut Cazul familiei Amariei nu e singular în România. Uşor au venit, la fel de uşor au plecat banii şi în cazul altor câştigători la Loterie. Astfel, primul mare câştigător de după 1989 a fost un mecanic auto. Acesta a luat, în 1995, aproximativ 600.000 de dolari. A băgat banii în afaceri care au falimentat rând pe rând. O parte din câştig s-a dus şi pe jocurile de noroc. Un alt câştigător, din 1998, a câştigat vreo 500 milioane lei vechi. Siderurgist, omul şi-a luat o casă, o maşină şi a deschis o afacere. A falimentat, copiii i-au plecat în străinătate, iar nevasta a paralizat.
EXEMPLE POZITIVE
Poveşti cu happy end
În vara anului 2008, Mihai Cazacu din Târgu Frumos (judeţul Iaşi) a dat, la rându-i, lovitura la loto. A câştigat peste 3,8 milioane de euro. Cu o parte din banii câştigaţi şi-a făcut o casă, şi-a cumpărat un Audi Q7, a investit în firma de construcţii pe care o avea deja şi le-a dat câteva miliarde de lei vechi şi fraţilor săi. Totodată a făcut câteva vacanţe în străinătate, însă nimic extravagant. În august 2007, un poliţist comunitar la acea vreme în Călăraşi, Cristian Constantin, a ridicat de la loterie un premiu de 7,8 milioane de euro net. Cu o parte din câştig şi-a făcut o echipă de fotbal, a investit în imobiliare şi-a cumpărat maşini şi chiar o discotecă. CITIŢI ŞI:
- Milionarul de la loto, ţepuit cu 600.000 de lei