Cel mai potrivit mic dejun pentru oamenii sănătoși. Ponturi pentru a sănătate și echilibru

sursa: arhivă EVZ

Toată lumea știe că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, peste care nu ar trebui să sărim. Iar atunci când ne așezăm la masă, important este și ceea ce punem în farfurie.

Alegerile corecte oferă nutrienții esențiali și senzația de sațietate, după micul dejun, până la masa de prânz. Ca să știi cum să combini cele mai bune alimente la micul dejun, astfel încât să ai în farfurie proteine, carbohidrați complecși, grăsimi bune și fibre, iată câteva idei formulate de mai mulți specialiști în nutriție:

Ouă fierte moi, avocado, orez și verdețuri

„Acesta este micul meu dejun preferat. Dacă nu am suficient timp dimineața, împachetez doar ouăle într-o pungă resigilabilă sau le pun într-o caserolă împreună cu un avocado. În cazul în care timpul îmi permite, prefer ouăle cu avocado, verdețuri și orez sau quinoa. Acesta este un mic dejun consistent după un antrenament fizic intens. Plus o cană cu ceai verde și sunt fericită”, a afirmat Shauna Harrison, un antrenor recunoscut și instructor de yoga.

Clătite americane fără făină, cu unt de arahide și banane

„Această combinație delicioasă de clătite fără făină aduce un aport însemnat de proteine, astfel încât vei simți energia pe tot parcursul zilei. Acestea sunt o alternativă excelentă pentru clătitele americane obișnuite”, spune Idalis Velazquez, o antrenoare și fondator IV Fitness.

Ca să prepari aceste clătite fără făină trebuie să amesteci 2 banane cu 3 ouă, 2 linguri cu unt de arahide, 3/4 cană cu fulgi de ovăz, puțină sare, scorțișoară și pulbere proteică (opțional).

REȚETA ZILEI

Omleta savuroasă! Rețetă simplă de ceva bun și rapid de făcut

Ingrediente: Ouă Legume (după preferință, ca de exemplu: ceapă, ardei, roșie etc.) Carne (dacă vrei, poți folosi cârnați, bacon, șuncă sau ce îți place ție) Brânză sau cașcaval (dacă vrei)

Mod de preparare

În cazul în care te-ai săturat de banala omletă și vrei să încerci ceva cu adevărat gustos și cu aspect inedit, atunci încearcă rețeta de omletă asiatică!

Bate ouăle și toacă bine ingredientele alese. Amestecă tot conținutul și pune un strat subțire în tigaia încinsă, ca și când ai face clătite. Când s-a făcut pe o parte, cu o spatulă încearcă să rulezi omleta într-o parte a tigăii.

Apoi, mai toarnă un polonic de omletă în spațiul rămas, așteaptă să se facă, apoi rulează ruloul inițial cu stratul nou. Repetă de câte ori vrei.

Sfat: pentru un plus de aspect, poți pune șuncă pe un strat, apoi poți face următorul rând al ruladei cu brânză sau cașcaval.