La această concluzie s-a ajuns în urma unui sondaj realizat de o companie de consiliere turistică, publicat de dailymail.co.uk.
Astfel, capitala britanică a trimis pe locul al doilea Parisul, în topul celor mai murdare şi, respectiv, celor mai scumpe oraşe europene. Deşi a primit titlul de cel mai murdar oraş european, Londra a fost lăudată de turişti pentru viaţa de noapte şi parcurile publice, în timp ce Paris a primit titlul de cel mai romantic oraş, fiind secondat de Veneţia. Praga şi Budapesta sunt preferate de turiştii care doresc o vacanţă ieftină, în timp ce vizitatorii care caută un mediu curat aleg Zurich şi Copenhaga. În topul oraşelor, preferate de turişti pentru cumpărături, se situează Parisul. În ciuda ciocolatei şi berii de o calitate excelentă, capitala europeană, Bruxelles, a fost votată drept cel mai plictisitor oraş, urmată fiind de Zurich şi Oslo. Turiştii au fost de acord că Dublin este cel mai prietenos oraş, locuitorii săi fiind foarte săritori. Sondajul, la care au participat 1.100 de călători, a fost realizat de compania TripAdvisor.