Organizaţia de mediu Environmental Investigation Agency (EIA) a dat publicităţii o filmare cu conducerea companiei Holzindustrie Schweighofer România.
În filmare, oficiali ai celui mai mare procesator de răşinoase din ţară, acceptă cu bună ştiinţă şi recompensează lemnul tăiat ilegal printr-un sistem de bonificaţie, informează Agerpres.
Compania susţine că în procesul de achiziţionare a buştenilor respectă legile şi reglementările în vigoare şi anunţă că va demara o anchetă internă şi va lua decizii în consecinţă.
EIA a prezent, într-o conferinţă de presă, înregistrări video realizate cu camera ascunsă, în care investigatorii EIA au jucat rolul unor investitori străini care au câştigat drepturile de punere în valoare a unei cantităţi anume de lemn din pădurile unei asociaţii de proprietari din România. În discuţiile pe care aceştia le-au purtat cu oficialii români şi austrieci ai companiei Schweighofer, investigatorii au menţionat de mai multe ori intenţia de a tăia mai mult decât este permis conform contractului cu asociaţia de proprietari. Investigatorii au cerut companiei asigurări că lemnul ilegal va fi cumpărat.
Oficialii Schweighofer au confirmat că vor cumpăra lemnul şi au arătat bonusurile pe care le oferă pentru cantităţi suplimentare de lemn. La rândul său, compania susţine că respectă legislaţia în vigoare şi promite că va demara o anchetă internă.