Cel mai mare eşec arhitectural al lumii

Hotelul Ryugyong din Coreea de Nord, a 22-a clădire ca înălţime din lume, este nefolosit şi neterminat, având mari şanse să rămână aşa pentru totdeauna, relatează site-ul revistei Esquire.

Clădirea cu 3.000 de camere pare o versiune diformă a comuniştilor a castelului Cenuşăresei, comentează autorul articolului, Eva Hagberg.

În fotografiile oficiale însă, fie nu apare, fie este făcută să apară ca fiind locuită. 

Cu cele trei aripi imense de ciment ce formează o piramidă enormă, hotelul nu este numai cel mai urât din punct de vedere al designului, dar şi cel mai prost construit.

Arhitecţii şi inginerii coreeni au început construcţia în anul 1987, iar în 1992 lucrările au fost oprite. Nu există o explicaţie oficială pentru acest lucru, însa, potrivit zvonurilor, nu au mai existat fonduri pentru continuarea proiectului.

Sute de milioane de dolari

Costurile s-au ridicat la aproape două procente din PIB-ul Coreei de Nord, o ţară în care cei mai mulţi oamenii trăiesc cu un dolar pe lună.

O altă ipoteză vorbeşte despre o greşeală de proiectare din cauza căreia clădirea nu va putea fi folosită vreodată.

În ciuda acestor lucruri, clădirea are deja doi manageri virtuali, doi arhitecţi germani care se recomandă ca fiind "tutorii manifestaţiilor din hotelul-piramidă”. Cei doi coordonează şi site-ul Ryugyong.org, un site experimental de arhitectură.