O bucată enormă de gheață, cu o suprafață de 175 kilometri pătrați, care s-a desprins din gigantul aisberg numit A-68 a fost fotografiată prin satelit în timp ce pluteşte pe ape tot mai calde la nord de Antarctica.
Chiar dacă acesta este cel de-al doilea eveniment major de desprindere prin care trece A-68 de când s-a „eliberat” de calota glaciară Larsen C în iulie 2017, recentul eveniment ar putea însemna începutul sfârşitului pentru iceberg, a explicat glaciologul Adrian Luckman pentru BBC.
„Presupun că ultima despărţire începe acum, dar fragmentele ulterioare vor rămâne probabil cu noi pentru următorii ani”, a spus Luckman, glaciolog de la Universitatea Swansea din Marea Britanie, care a urmărit progresul lui A-68 din ultimii trei ani.
Atunci când A-68 s-a despărţit pentru prima oară de Antarctica, suprafaţa sa măsura în jur de 6.000 de km pătrați.
A-68 a devenit instant cea mai mare calotă glaciară liber-plutitoare din lume. Încă mai deţine titlul şi astăzi chiar dacă a mai pierdut din suprafaţă şi a ajuns la „doar” 5.100 de km pătrați în ultimii trei an, arată digi24.ro.
Nu este însă cel mai mare iceberg identificat vreodată, acea onoare îi revine lui B-15, care s-a desprins de Antarctica în anul 2000 şi măsura în jur de 11.000 de km pătrați înainte să se facă „bucăţi”.
În ciuda suprafeței impresionante, A-68 este remarcabil de subţire. „Sunt în continuare surprins de faptul că ceva atât de subţire şi fragil a rezistat atât de mult în largul mării”, a mai spus Luckman.