Pe 15 martie, anul 44 î.Hr., Iulius Cezar a avut parte de o moarte așa cum își dorise: prin surprindere.
Ce i-a împins pe conjuraţi să dorească asasinarea celui mai puternic om din lume? Conspiratorii sperau că, prin lichidarea lui Iulius Cezar, Imperiul Roman va reveni la ordinea republicană, în care privilegiile lor nu ar fi fost periclitate de un dictator care pretindea să fie tratat ca un zeu.
Doi dintre cei 23 de conjuraţi joacă rolul de lideri: unul este Marcus Brutus, care, deşi se bucura de protecţia lui Cezar (mama sa, Servilia, era amanta dictatorului), avea ambiţia de a-l imita pe strămoşul său, Lucius Junius Brutus, care, în anul 509 î.Hr., îi izgonise pe ultimul rege al Romei, Tarquinius Superbus, instaurând republica.
Al doilea conducător al conjuraţilor este Gaius Cassius Longinus, cel mai înverşunat din tot grupul.
Cei 23 hotărăsc că prilejul cel mai prielnic pentru acţiune este o şedinţă a Senatului care urma să se ţină în Curia (sala) Pompei din Câmpul lui Marte, pentru că aici Cezar nu ar fi fost înconjurat de gărzi, senatorii nu ar fi fost înarmaţi, iar conjuraţii îşi puteau ascunde cu uşurinţă pumnalele în „scrinia”, suluri cartonate care serveau la transportarea documentelor.