Premierul Nicolae Ciucă s-a aflat în atenția opiniei publice și în luna iunie, ocupând primul loc în topul vizibilității membrilor guvernului. Este urmat de miniștrii Educației, Sorin Cîmpeanu, al Energiei, Virgil Popescu și al Transporturilor, Sorin Grindeanu. Între cei mai vizibili miniștri și-au făcut loc, spectaculos și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, intrat în umbră, pentru o perioadă, dar și cel al Familiei, Gabriela Firea.
Premierul Nicolae Ciucă ocupă primul loc ca vizibilitate şi în luna iunie, la mare distanţă de colegii săi de guvern. El este urmat, pe al doilea loc, de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu și de miniştrii Transporturilor, Sorin Grindeanu și al Energiei, Virgil Popescu. Cei doi au făcut schimb de locuri raportat la luna precedentă. Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, aflat pe locul 11 luna trecută, a urcat pe poziția cinci. O creștere în clasamentul vizibilității miniștrilor din Guvern a fost înregistrată și în cazul Gabrielei Firea.
Acest clasament reflectă temele de interes aflate în dezbatere în perioada analizată.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a înregistra, în luna iunie, un număr de 18.678 de menţiuni în presa scrisă şi online. Aparițiile sale s-au datorat anunţului referitor la soluţia de compensare cu 50 de bani pentru preţul carburanţilor. Un alt motiv care a stat la baza vizibilității sale a fost și cel legat de deciziile din coaliţia de guvernare vizând modificarea Codului Fiscal. Nicolae Ciucă s-a aflat în prim-plan și ca urmare a participării, la Vadu, la ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaţionalizat de compania Black Sea Oil & Gas.
Pe poziţia a doua în top, cu aproape 5.000 de menţiuni, rămâne ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu. Acesta s-a aflat în atenția opiniei publice odată cu anunţarea statisticilor referitoare la rezultatele de la Evaluarea Naţională şi la examenul de bacalaureat.
Miniștrii Transporturilor și al Energiei țin topul
Cu peste 3.700 de menţiuni fiecare, la mică distanţă unul de celălalt, miniştrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi Energiei, Virgil Popescu, fac schimb de locuri comparativ cu topul lunii mai.
Sorin Grindeanu urcă pe locul 3 în iunie, cele mai multe meţiuni în presa scrisă şi online fiind înregistrate în contextul anunţurilor făcute ca urmare a participării în delegaţia care l-a însoţit pe premierul Nicolae Ciucă în Emiratele Arabe Unite. El a vorbit despre investițiile ce urmează să fie atrase în Portul Constanţa. De asemenea, numele lui Grindeanu a fost menţionat şi în legătură cu preluarea interimatului la Agricultură. Ministrul Transporturilor a mai fost în atenția publicului cu prilejul declaraţiilor privind stadiul lucrărilor pe şantierul Secţiunii Nuşfalău – Suplacu de Barcău (Autostrada Transilvania).
Ministrul Energiei Virgil Popescu coboară o poziţie, vizibilitatea fiindu-i dată de discuţiile din coaliţie referitoare la compensarea preţului carburanţilor. El a fost în atenție și datorită soluțiilor pe care le-a propus pentru econimisirea energiei. Popescu a avut menţiuni în presa scrisă şi online şi după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind decarbonizarea sectorului energetic, despre care a afirmat că este jalon în PNRR, vizând să elimine, etapizat, cărbunele din mixul energetic, până în 2032.
Alexandru Rafila revine în atenție
Următorul în topul vizibilității este ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care înregistrează o ascensiune semnificativă. De pe locul 11, în luna mai, a auns pe cinci. El își datorează prezența declaraţiilor referitoare la primul caz de variola maimuţei apărut la graniţa României, în Ungaria.
A mai fost vizibil cu prilejul înființării Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, când a vorbit despre spitalele regionale pitalele regionale, dar şi ca urmare a recomandărilor după apariţia primelor trei cazuri de variola maimuţei în România. El a câştigat ca vizibilitate şi prin declaraţiile privind asistenţa medicală pentru refugiaţi şi constatările referitoare la creşterea numărului cazurilor de COVID, odată cu remarca potrivit căreia cazurile înregistrate nu au necesitate internări în spital.
Ministrul Apărării Vasile Dîncu coboară o poziţie, vârfuri de vizibilitate fiind consemnate datorită declarațiilor de la Colegiul Militar Breaza. El a vorbit despre corupţie, plecările din armată, înscrierile pentru posturile de voluntar. Ministrul Apărării a mai făcut şi precizări referitoare la pericolul minelor din Marea Neagră, preluate în presa scrisă şi online.
Locul 7 revine ministrului Familiei, Gabriela Firea, care urcă de pe locul 13, pe care îl ocupa în luna mai. Aceasta își datorează ascensiunea anunțului privind taberele pentru studenţii cu rezultate bune la învăţătură, dar şi a celui conform căruia din luna iulie, alocaţia pentru plasament creşte cu aproape 50%. Vârf de vizibilitate a fost înregistrat şi ca urmare a declaraţiei conform căreia Nicuşor Dan, USR Bucureşti, PNL Bucureşti şi „omul politic de tristă amintire” Ludovic Orban sunt singurii vinovaţi pentru starea jalnică în care a ajuns orașul.
Lucian Bode se ține constant
Pe locul 8 se clasează ministrul de Interne Lucian Bode, care îşi menţine poziţia din luna mai. El își datorează vizibilitatea zilelor în care la MAI au avut loc discuţii în contextul cazurilor de consum de droguri. De asemenea, a fost în atenția opiniei publice prin declaraţiilor privind deschiderea de noi puncte de frontieră cu Ucraina, a afirmaţiilor privind extrădarea Elenei Udrea și mesajele RO-alert trimise cu întârziere.
Disputa pe care a avut-o pe holurile Parlamentului cu liderul USR Cătălin Drulă, pe tema Ordonanţei de modificare a Codului Rutier, i-a adus şi ea vizibilitate. Iar anunţurile privind montarea a 600 de camere fixe şi mobile pentru monitorizarea traficului pe trei dintre cele mai circulate artere rutiere şi prvind amenzile acordate pentru comportament agresiv în trafic, l-au menținut în atenție. Un alt vârf de vizibilitate a fost înregistrat în ziua în care a anunţat că Paul al României, dat în urmărire în 18 decembrie 2020, a fost prins la Paris.
Cu un număr de menţiuni cuprins între 2000 şi 2,500, sunt ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş şi ministrul Muncii, Marius Budăi.
Codașii clasamentului vizibilității
Pe următoarele poziţii, având între 1.617 şi 1.211 menţiuni, se plasează ministrul Finanţelor Adrian Câciu, ministrul Mediuiui Tanczos Barna, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, ministrul Dezvoltării Attila Cseke şi ministrul Sportului Eduard Novak.
Pe ultimele locuri, cu sub 1.000 de menţiuni, sunt, în ordine, ministrul Digitalizării - Sebastian Burduja, ministrul Culturii - Lucian Romaşcanu, ministrul Turismului Daniel Cadariu, vicepremierul Kelemen Hunor, ministrul Economiei Florin Spătaru şi ministrul Justiţiei - Cătălin Predoiu.
Informațiile care stau la baza acestui clasament au fost prezentate în Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.