Ceaușescu și sateliții americani. Dictatorul a avut parte de una dintre cele mai mari surprize ale vieții

Ceaușescu și sateliții americani. Ce-și amintește secretarul lui personal? Liderul român a efectuat patru vizite peste Ocean din 1970 până în 1978.

Cartea „În ochiul ciclonului”, scrisă de Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Nicolae Ceaușescu în perioada 1980-1982 relatează un aspect senzațional din timpul uneia dintre vizitele liderului român petrecute înainte ca el să lucreze pentru Ceaușescu. Cartea poate fi comandată on-line de pe edituradecarte.ro. Dacă se comandă revista Evenimentul Istoric sau revista Capital, atunci comanda nu are taxe de livrare prin curier.

Ceaușescu și-a văzut casa din satelit

În 3-7 decembrie 1973, Ceaușescu ajunge peste Ocean. Este primit cu urale și ovații de către Președintele SUA Richard Nixon. Bun cunoscător al realităților românești, Nixon, fost avocat al magnatului român Nicolae Malaxa îi era dator lui Ceaușescu. Tocmai îl ajutase cu succes să reia relațiile diplomatice cu Republica Populară Chineză. Henry Kissinger a obținut în 1973, Premiul Nobel pentru Pace. El și-a amintit clar în scrierile sale, episodul.

Evident, nu doar mulțumirile și strângerile de mână erau motivul prezenței lui Ceaușescu peste Ocean. Americanii l-au dus într-un centru tehnologic, spune Constantin Boștină. Acolo i-au arătat poze făcute pe loc la Scornicești, din satelit. Americanii i-au amintit de rezervele pe care România le avea chiar la Scornicești. Acolo era lignit. De asemenea, Marea Neagră avea resurse de petrol. Ceaușescu a fost curtat să exploateze în comun cu americanii resursele României.

Ceaușescu decide să facă exploatările singur

Întors acasă, Ceaușescu își bagă tovarășii în ședința de partid. Pur și simplu îi întreabă ce face cercetarea petrochimică. Nu vrea să audă să vină alții la exploatare. Dacă nu putea cumpăra tehnologie, trebuia luată prin spionaj din Apus, ori perfecționate utilajele existente în România.

Evident, generalul Ion Mihai Pacepa, prin spionii săi i-a alimentat biroul cu dosare tehnologice. Ceaușescu, după defetarea lui Pacepa și după ce s-a decis să plătească datoria externă a evitat investițiile în tehnologie. Pur și simplu rămăsese uluit de ce aveau americanii în materie de tehnologie. Și totuși, pentru români nu dorea acest lucru. Știa că SUA erau totuși o democrație iar România era doar a lui și ca atare „ce e mult strică”.

Când s-a terminat povestea de iubire cu America

Ceaușescu a avut relații bune cu SUA până prin 1984-1985, când la Moscova, a venit Mihail Sergheevici Gorbaciov. Acesta era dispus să deschidă calea negocierilor și era un partener mult mai puternic decât Ceaușescu. URSS avea arme nucleare, România nu avea decât resurse iar americanii nu toleraseră refuzul.

Ceaușescu nu fusese mai cooperant nici în 1978, când vizitase SUA pentru ultima dată. Nici atunci nu i-a dat Președintelui Carter acceptul pentru exploatare în Marea Neagră. L-a ajutat cu detensionarea relației Israel-OEP, dar nu a luat el Nobelul pentru Pace. Prezența României la JO de la Los Angeles, când sovieticii au fost absenți a fost ultima sa încercare de a mai conta în relația cu americanii.