Nicolae Ceauşescu a fost la un pas să moară în aprilie 1989, din cauza unei afecțiuni banale, dar care a fost prost tratată, dezvăluie prof. dr. Iulian Mincu pentru DcNews.ro
Ceaușescu suferea de diabet, însă refuza injecțiile cu insulină, de teamă să nu devină dependent, ca fratele său.
Şeful statului ajunsese în precomă diabetică hiperosmolară pentru că a refuzat insulina, medicii nereușind să-l convingă să facă tratament. Cunoscut de 10-12 ani ca diabetic, Ceauşescu îl avea ca medic personal pe dr. Constantin Dumitrescu. Şeful statului nu accepta, însă, decât regimul alimentar, pastilele şi ceaiurile din plante. Când starea bolnavului s-a înrăutăţit, a fost chemat la Palatul din Primăverii profesorul Iulian Mincu, considerat cel mai bun specialist în nutriţie şi diabetologie din ţară, scrie Dcnews.ro.
”L-am văzut prima oară pe Ceauşescu în 14 sau 15 aprilie, îşi aminteşte prof. Mincu. Am fost chemat la 8,30 dimineaţa, în Primăverii. Medicul său curant pe probleme de diabet era de la mine din clinică, dar lucrurile nu mergeau bine. Atunci, Ceauşescu m-a chemat. Când am ajuns, erau deja 17 medici acolo, atât din Bucureşti cât şi din ţară. În faţa lor, la intrare, stătea doamna Ceauşescu. Erau: ministrul Sănătăţii de atunci, Ciobanu, fostul ministru Proca, Apetrei, un mare cardiolog, decanul de la Facultatea din Timişoara, medici, asistente... S-a format un culoar spre locul unde stătea Ceauşescu, pe o canapea, dar fără să fie rezemat de spătar şi atunci am văzut că se uita spre cei din jur complet în afară. Privirea era pierdută, era absent, se vedea că e o situaţie gravă”.
Cu toate că răspunsul Elenei Ceaușescu, care decidea acum în locul soțului său, referitor la tratarea lui Ceușescu cu insulină a fost inițial categoric, ulterior aceasta s-a răzgândit și a pemis medicilor să-i administreze insulină, la început în doze extrem de mari pentru stabilizarea pacientului.