Cartea „Portretul neretușat al lui Nicolae Ceaușescu”, apărută la Editura Evenimentul Zilei și Capital oferă detalii despre dictator printr-o serie de interviuri realizate cu persoane apropiate regimului. Toma Roman Jr., istoric, jurnalist și autor, reconstituie o imagine mai puțin cunoscută a lui Ceaușescu. Aceasta este bazată pe mărturiile unor indivizi care au deținut funcții importante în timpul regimului comunist, rude sau cunoscuți ai dictatorului.
Printre cei intervievați se numără Alexandru Budișteanu., fostul arhitect-șef al Bucureștiului.
Doctorul Alexandru Budișteanu a fost arhitect-șef al Capitalei între 1977 și 1983. În acea perioadă, dictatorul era fascinat de proiecte urbanistice. Budișteanu, cu un simț acut al observației, a surprins degradarea anturajului „geniului” și a dictatorului însuși.
Budișteanu povestește despre fascinația lui Nicolae Ceaușescu pentru edificii grandioase și despre felul în care trata machetele ca pe niște piese de Lego personale.
Grandomania dictatorului
Incapabil să interpreteze planuri tehnice, Ceaușescu solicita machete la scară 1:1 pentru a le aproba și insista pe demararea imediată a lucrărilor, ignorând dificultățile tehnice sau financiare.
„Pentru el şi Elena Ceaușescu era un fel de joc de societate, atunci când vedeau planuri de construcţie, de urbanism. Era un joc cu două personaje principale, ei doi, şi restul, cu rol secundar, care trebuiau să-şi exprime admiraţia şi adeziunea pentru ceea ce le trecea prin cap „conducătorilor”. Nimeni nu avea curajul să-i contrazică, să le spună că vorbesc aiureli.
El nu putea să citească planuri, îi trebuiau machete, eventual la scara 1/1, făcute din butaforie. După ce aproba o machetă, peste câteva zile, îi spunea primarului oraşului: „Ţi-am aprobat macheta. De ce nu ai început lucrul?”.
În consecinţă, se punea un excavator să sape şi atunci tovarăşul spunea „Bravo” iar proiectarea propriu-zisă începea în mare viteză.”, a spus Dr. Alexandru Budișteanu.
Dacă erau menționate sacrificii inutile sau demolări de monumente, acesta devenea suspicios. Orice cerere trebuia să înceapă cu laude. La prezentări, se pregăteau cu machetele, dar dacă dictatorul era într-o dispoziție proastă, un ministru strângea totul rapid pentru a evita problemele.
„Activiştii din jurul lui începeau să-i mulţumească pentru fiecare gogomănie, ba chiar îi spuneau că vorbele lui i-au iluminat brusc. Eu eram exasperat, dar găsisem o tactică. Ziceam şi eu „da, da, foarte bine”, dar completam: „Nu e bine să vă mai prezentăm o variantă?” El devenea curios şi mă întreba despre ce e vorba şi începeam un fel de jonglerie, din care să rezulte că ideea fezabilă tehnic pe care o aveam, îi venise de fapt chiar lui. Trebuia să-i induc asta. Dacă îi spuneai că e vorba de sacrificii umane şi financiare inutile, că se demolează monumente, clădiri vechi, devenea brusc suspicios: „Tovarhăşi, cine are intheres să nu se demoleze clădirhea asta?”, își amintește Budișteanu.
Nicolae Ceaușescu, în competiție cu Dumnezeu
„Orice cerere, când era vorba de planuri de investiţii sau altceva, trebuia să înceapă cu mulţumiri şi laude. Când aveam prezentări şi venea cu alaiul, noi stăteam pregătiţi cu machetele. Dacă avea o zi proastă şi era nervos, câte un ministru beneficiar strângea repede totul, înaintea venirii sale, ca într-un film mut. Dacă era întors pe dos şi vedea machetele respective, se putea alege praful de tot.”, a mai spus fostul arhitect al Bucureștiului.
Îl deranjau bisericile și dorea să le mute sau să le demoleze. La început, era zgârcit, evitând demolările mari și preferând trotuarele înguste. După cutremurul din 1977, și-a schimbat perspectiva, inspirat de distrugerea bruscă a clădirilor și cartierelor. A decis să adopte o abordare similară în construcții, vizând proiecte de amploare demiurgică.
„Unii pretind că ar fi crezut în Dumnezeu. Eu spun că se credea în rivalitate cu El. Îl deranjau foarte tare bisericile; nu voia să le vadă. Le voia fie mutate, fie demolate, doar să nu le vadă. Iniţial, fusese zgârcit, evitând demolările și construcțiile mari, preferând trotuarele înguste. Văzuse în SUA clădiri înalte cu densități mari și trotuare înguste și a dorit și el același lucru.
Marile lui avânturi demolatorii au început însă după cutremurul din 1977. Constata că puteau dispărea brusc case și cartiere și a hotărât să facă și el la fel. Dacă putuse Dumnezeu, de ce nu și el? Astfel, după 1977, a început să prefere construcțiile de amploare demiurgică.”, a mai spus Budișteanu.
Casa Poporului a fost construită ilegal
Casa Poporului, o construcție care concurează cu piramidele Egiptului, este atât de mare încât se vede de pe Lună. Cu toate că aceasta este cunoscută în toată lumea, ceea ce mulți nu știu este că ea a fost construită ilegal.
„Nicolae Ceaușescu era partizanul unei arhitecturi neoclasice monumentale, practicate în perioada interbelică, apropiată de stilul eclectic, dar şi mussolinian. Îi plăceau coloanele, ne dădea drept exemplu nişte blocuri decorate, făcute în perioada interbelică de arhitectul Petre Antonescu. Şi-ar fi dorit palate gen Versailles sau Trianon, pe care România, datorită circumstanţelor istorice, nu le avea. Aşa a apărut Casa Poporului.
Apropo, ea (n.r. Casa Poporului) a fost făcută ilegal, fără autorizaţie de construire. Eu eram arhitectul-șef al Capitalei şi nu mi-a cerut nimeni vreo autorizaţie, conform legislaţiei. S-a început la un simplu ordin al lui Ceauşescu. Între ea şi un palat ţigănesc ridicat aiurea într-o mahala nu e, juridic, nici o diferenţă. Cât eram de arhitect-șef, aveam interdicţie de intrare pe două şantiere: Casa Poporului şi Cotroceni. Nimeni nu ştia (cu excepţia Gospodăriei de Partid) cât se cheltuieşte acolo, ce forţă de muncă e utilizată. Când am vrut odată să intru să văd ce e în zona Casei Poporului, a apărut un militar care m-a trimis la plimbare.”, a declarat fostul arhitect-șef al Bucureștiului.
Cartea „Portretul neretușat al lui Nicolae Ceaușescu” scrisă de Toma Roman Jr. îl prezintă pe dictator prin ochii unor apropiați ai regimului, printre care Cornel Burtică, Serghei Mizil, Violeta Năstăsescu, Ștefan Kostyal. Cartea poate fi achiziționată de pe edituradecarte.ro.