Scrisoarea Oanei Stănciulescu, membru în Consiliu de Administraţie, în care dezvăluie ce achiziții s-au făcut la TVR, produce scântei în continuare. În același timp, șefa instituției, Irina Radu, caută ultimele soluții pentru evitarea falimentului
Marina Almăşan, rea l i za toarea emisiunii „Ne vedem la TVR”, răspunde în scandalul iscat de scrisoarea Oanei Stănciulescu, potrivit căreia postul public a cheltuit bani pe spumante de baie, creme antisolare, creme antirid şi alte produse cosmetice.
Almăşan face precizări despre afirmaţiile Oanei Stănciulescu pe care le consideră dezinformări la adresa postului de televiziune la care lucrează de ani buni „Să vă spun eu, așadar, ce e cu cremele astea care v-au scos pe dumneavoastră din minți! Nu de alta, dar au o legatură directă cu echipa mea și emisiunile noastre (...)! Cu ele, cu cremele acestea care v-au contrariat pe dumneavoastră, ne-am plătit noi, ani în șir, invitații, personalitățile, vedetele, pentru onoarea de a fi călcat pragul sărmanei noastre instituții, în condițiile unei crize financiare crâncene”, a scris aceasta.
FOTO: Oana Stănciulescu
,,La TVR, trăim din creme. Le-am obţinut după şiruri întregi de umilinţe”
Replica vedetei TVR a continuat pe un ton la fel de agresiv, în încercarea de a explica pe înţelesul tuturor că aceste achiziţii ale postului sunt de fapt doar sponsorizări obţinute cu greu. „Noi să știți că din ele trăim (gel de duş şi apă de gură - n.r.). Da, ați auzit bine! Din ele, și din loțiuni după plajă și din cremele de volum bust , din cele antirid și chiar și din ceaiurile „Somn ușor!”. Le-am obținut, la pachet cu niște bănuți prețioși, după șiruri întregi de umilințe și osanale pe la ușile celor cu bani. Ați încercat vreodată să obțineți o sponsorizare? Nu vă doresc!”.
Marina Almăşan i-a răspuns şi lui Radu Banciu: „Noi te iubim, chiar dacă veninul tău de multe ori nu are loc în capilare și se revarsă în eter: ăsta ți-e formatul, până la urmă, ăsta e rolul asumat, pe care-l interpretezi foarte bine. (...) Vorba aia, dacă rezistă Piersic să se uite la tine, când exclami, cu nonșalanță, că după Beligan ar cam trebui să se ducă și el, de ce să nu rezist eu, un umil angajat al unei instituții publice, când mă suspectezi că miam făcut poze prin lume, călătorind cu bani obținuți necurat“, a scris aceasta cu referire la comentariile făcute de jurnalist în emisiunea sa ,,Lumea lui Banciu”.
Altă reorganizare
Irina Radu este gata să demareze un plan de redresare, agreat cu Parlamentul, pentru salvarea postului public de la faliment. Consiliul de Administraţie, a decis într-o şedinţă de la sfârşitul săptămânii trecute, principalele linii pe care TVR va merge în speranţa recăpătării unei poziţii decente în peisajul media autohton.
În prezent, TVR adună 2522 de angajaţi, dar după cum recunoaşte chiar și conducerea, mulţi dintre ei șomează pe bani publici. Conform comunicatului oficial, situaţia aceasta este urmărită atent de cei din conducere, iar disponibilizările sunt anunţate voalat ,,scăderea cheltuielilor salariale cu aproximativ 18% - prin diferite metode permise de legislaţia în vigoare.”. Surse din interiorul televiziunii, au confirmat că vorbim despre 800 de angajaţi care urmează să plece până la sfârşitul anului.
Investiţiile în producerea emisiunilor creşte, astfel 25% din banii postului public vor fi cheltuiţi pe realizarea unor noi producţii, menite să aducă telespectatorii în faţa micilor ecrane.
TVR 2 devine post de ştiri. Reînvie Culturalul
În aceeaşi şedinţă a Consiliului de Administraţie, la TVR se anunţă mari schimbări. Pe surse, se pare că o dorinţă mai veche a Irinei Radu, exprimată şi public ar prinde contur. Postul TVR2 urmează să devină post de ştiri, iar regionalul să devină un post cultural şi regional. În urmă cu patru luni, șefa TVR îşi anunţa dorinţa de reorganizare a posturilor publice şi sublinia nevoia unei grile atent selectate „Avem nevoie de un canal generalist cu emisiuni care au aria maximă de adresabilitate (divertisment, filme, seriale, emisiuni sociale, anchete, reportaje, maxim trei-patru buletine de știri), un canal de informații și actualitate (cu o grilă bazată pe știri, talk-show, documentare, interviuri cu personalitățile momentului, emisiuni economice, date meteo, date financiare, materialele fiind furnizate de București și de toate studiourile teritoriale), un canal culturaleducativ (cu o grilă care să prezinte de dimineață până la oră 18.00 emisiuni culturale realizate de cele cinci studiouri teritoriale, emisiuni de cultură și tradiții ale minorităților și după oră 18.00-jurnale cu știri culturale, filme, talkshow- uri de cultură, dezbateri pe temele zilei din cultură românească, europeană și internațională)”.