Comisia pentru industrii a Camerei Deputaţilor a respins miercuri solicitarea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a declarat preşedintele comisiei, Iulian Iancu, citat de Agerpres.
"Comisia a finalizat raportul miercuri şi îl va trimite la plen. Săptămâna viitoare va fi vot final, după care va fi trimis la Senat. Nu se modifică în sensul dorit de preşedintele Traian Băsescu pentru că tot preşedintele, care a cerut acum să introducem legea de organizare a ANRE în legea-cadru a energiei, a promulgat deja Legea energiei electrice, făcând imposibilă cererea pe care a făcut-o acum. Dacă ar fi să ducem la bun sfârşit această solicitare ar trebui să reluăm discuţiile pe Legea energiei electrice, adică am da peste cap toată funcţionarea întregului sistem în baza unei legi care produce efecte. Parlamentul îşi menţine poziţia, legea energiei şi gazelor produce efecte, iar cea referitoare la organizarea şi funcţionarea autonomă a ANRE, Parlamentul îşi menţine poziţia", a spus Iancu.
Preşedintele Comisiei de industrii a adăugat că ANRE nu a fost independentă până la apariţia acestei legi, iar preşedintele Traian Băsescu, prin cererea sa de reexaminare, menţine această situaţie.
"Preşedintele României spunea ieri (n.r.- marţi) că ANRE încă nu este independentă. De ce nu este independentă? Pentru că domnia sa a retrimis spre reexamninare legea privind organizarea şi înfiinţarea în regim de independenţă totală a ANRE", a mai spus Iancu.