Un general din armata amerciană, Martin Dempsey, fost șef de stat major, a făcut publică în această săptămână o ipoteză nouă în cee ace privește evoluția virusului Ebola. ”Virusul ar putea suferi mutații și ar putea deveni mult mai periculos. Discutăm despre Ebola ca amenințare globală de cel puțin 90 de zile. Suntem îngrijorați pentru că știm foarte puțin despre Ebola”, a declarant oficialul pentru CNN.
Un alt aspect care ridică îngrijorarea oficialităților este legat de teoriile diferite care circulă în legătură cu modul în care virusul se transmite între oameni. Centrul pentru Prevenirea Bolilor Transmisible spune că virusul mortal, care își are originile în Africa, poate fi transmis numai prin contact direct cu fluide ale corpului unei personae infectate (transporație, vomă etc), care prezintă deja semnele bolii.
”Dacă aduci doi medici în aceeași cameră care se întâmplă să aibă aceeași specialitate, unul va spune «Nu e nicio posibilitate ca acest virus să se transmită pe calea aerului, însă poate suferi mutații și ar putea fi mai greu de depistat», iar celălalt va spune ceva complet diferit”, a mai spus Dempsey, care se declară alarmat și de faptul că Organizația Mondială a Sănătații spune că virusul va continua să se răspândească și că va suferi mutații. ”În astfel de condiții, vom avea o problemă foarte serioasă. Nu știu cine are dreptate. Nu vreau să riscăm, așa că iau problema foarte în serios”, a mai spus generalul.