Un număr de 41 de percheziții în județele Timiș, Arad, Hunedoara, Suceava și Maramureș sunt efectuate în acest moment, în paralel, în cadrul unei ample operațiuni coordonate DIICOT Timișoara. Este vizată o rețea de contrabandă cu țigări despre care procurorii afirmă că e o adevărată caracatiță uriașă.
Acțiunea vizează destructurarea unei impresionante rețele de contraband. Aceasta, spun procurorii, avea cartierul general la Arad. Operațiunea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, care a beneficiat de suportul SRI Arad, de monitorizare a suspecților, a scos la iveală faptul că țigările de contraband nu erau aduse din Serbia, așa cum ne-am aștepta pentru o rețea din vestul țării. Țigările erau introduse în țară pe la granița cu Ucraina, ulterior fiind preluate de membri ai grupării, care le transportau cu mașinile până în județele din vest. Aici marfa era depozitatî în locații atent alese. În rețea era implicat și patronul unei firme de pază din Arad, care se ocupa pe de o parte de asigurarea pazei depozitelor, dar și de securitatea transporturilor de ”marfă”.
Surse din cadrul anchetei arată că în timpul monitorizării au fost interceptate mai multe astfel de transporturi cu țigări de contraband dinspre nordul țării spre vest. Valoarea prejudiciului în acest dosar a fost calculate, până acum, la peste 1,2 milioane de lei. În urmă cu puțin timp, polițiștii de frontieră au prins în flagrant un transport de țigări de contrabandă, la Dej, în județul Cluj. Nu mai puțin de 40 de suspecți urmează să fie aduși, pentru audieri, la sediul DIICOT Timișoara. ( Foto: Adrian Pîclișan)
Vom reveni cu amănunte.