Onyx reuşeşte să reproducă cea mai importantă parte din experienţa serialului Star Trek Next Generation. Este vorba de conversaţiile printr-un gadget de la piept.
Indiferent dacă aţi fost sau nu un fan înrăit al universului Star Trek, în cele câteva episoade pe care le-aţi surprins din greşeală la TV, aţi fost cu siguranţă atraşi de tehnologia ilustrată. Respectivul serial a făcut pur şi simplu o treabă incredibilă în prezicerea tehnologiei futuriste, potrivit yahoo.ro.
Scopul de a interacţiona
Din această gamă de produse desprinse dintr-un SF face parte şi Onyx. Gadgetul rotund cu diametrul de câţiva centimetri din imaginea de mai sus se poate ancora fără probleme de o cămaşă sau o geacă cu scopul de interacţiona verbal nestingherit cu prietenii. Funcţionează în schimb în tandem cu telefonul din buzunar, indiferent dacă acesta este un iPhone sau un Android, prin intermediul unei conexiuni Bluetooth. Prin aplicaţia care însoţeşte dispozitivul, vă puteţi localiza prietenii cu precizie foarte mare. Disponibil începând cu luna decembrie, gadgetul celor de la OnBeep va avea un preţ decent de aproximativ 100 de dolari.