Ce vârstă ai cu adevărat? Dispozitivul care îți arată cât de repede îmbătrânești

Nu contează câți ani ai, ci "vârsta biologică", acesta fiind elementul cheie atunci când vine vorba despre cât de bine te simți fizic și psihic, susțin cercetătorii britanici, citați de Daily Mail.

"Vârsta biologică" reprezintă, susțin cercetătorii, vârsta psihologică a organelor interne care ne fac organismul să funcționeze sănătos și să arate bine, iar cei mai buni markeri pentru această vârstă sunt AGEs (compușii rezultați în urma unor reacții chimice determinate de procesul de îmbătrânire, dar care pot fi favorizați de un stil de viață nesănătos - n.r.). Apariția acestor AGEs provoacă un răspuns inflamator al organismului, deteriorând țesuturile și provocând îmbătrânirea prematură, contribuind în același timp și la apariția unor boli legate de vârstă, precum diabetul, problemele cu vederea, bolile de inimă și cele renale. Potrivit oamenilor de știință britanici, un aport ridicat de zahăr în dieta zilnică crește exponențial numărul produșilor AGEs din organism. "Cu cât consumăm mai mult zahăr, cu atât apar mai mulți produși AGEs. Dar nu numai zahărul este un factor favorizant, ci și alimentele gătite la temperaturi ridicate, direct pe flacără (prăjite sau la grill), la care apare caramelizarea, determină creșterea numărului de AGEs", explică cercetătorul Nessar Ahmed, de la Universitatea Manchester. Tot ca factori de risc sunt și lipsa exercițiilor fizice, fumatul, stresul, o dietă nesănătoasă și lipsa somnului.  Dacă până în prezent, nivelul de AGEs din organism putea fi măsurat doar printr-o metodă chirurgicală invazivă, ce presupunea biopsia unor țesuturi, acum a apărut un scanner performant, denumit TruAge. Scannerul oferă, după o investigație de doar 20 de secunde, o imagine completă a stării de sănătate a organelor interne. Cu cât acest nivel este mai ridicat, cu atât vârsta organismului este mare. Pentru a exemplifica cum funcționează scannerul, trei femei de vârste diferite au fost testate, iar rezultatele sunt uimitoare. În urma testului, Gemma Carey, în vârstă de 19 ani, avea o vârstă "internă" de 44 de ani, dieta tinerei fiind bazată mai ales pe alimente de tip fast-food și ciocolată, iar ritmul ei de viață este destul de stresant. Suzanne Seddon, a doua femeie testată, are 45 de ani, dar vârsta "internă" e de 57 de ani. Fumătoare înrăită de 20 de ani, Susanne bea și câte un pahar de vin la cină, iar în weekend chiar și jumătate de sticlă. Nu în ultimul rând, Vanessa Powell (44 de ani) are o vârstă "internă" de 41 de ani, în ultima lună decizând să-și schimbe stilul de viață, să renunțe la alcool și să facă exerciții fizice săptămânal.