Târgurile de Crăciun îți oferă mărfuri variate și mai ieftine, dar te poți expune și la unele riscuri.
Târgurile de Crăciun primesc mulți vizitatori dornici de mărfuri mai deosebite sau mai ieftine. Protecția Consumatorilor din România le oferă câteva sfaturi, mai ales dacă vor să achiziționeze produsele alimentare!
• nu achiziționați produse la care constatați că ambalajul este impropriu, murdar sau este deteriorat;
• Nu cumpărați produse alimentare din locuri neautorizate, riscați să achiziționați un produsnesigur care poate să vă afecteze sănătatea;
• Evitați cumpărarea alimentelor în vrac, asigurați-vă ca sunt respectate condițiile de temperatură și umiditate și că nu sunt urme de mucegai pe ladă sau sacul în care sunt depozitate;
• Urmăriți aspectul, culoarea, consistenţa, textura, gustul şi mirosul, alimentului ce pot indica prezenţa şi activitatea unor microorganisme (ex. mucegaiurile);
• Atenţie la etichetă, acesta trebuie să aibă înscrise denumirea produsului, data durabilităţii minimale sau data limită de consum precum şi ingredientele susceptibil a fi alergenice.
• Produsele de panificaţie, patiserie şi cofetărie trebuiesc consumate în 24 ore de la fabricaţie.