Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 1.368 de locuri de muncă vacante.
Cele mai multe sunt disponibile în Spania şi Germania, informează Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), potrivit Agerpres.
Românii interesaţi pot opta pentru Spania, unde angajatorii oferă 801 locuri de muncă, dintre care 800 pentru muncitori necalificaţi în agricultură şi un loc pentru un maseur, în timp ce pentru Germania sunt disponibile 236 locuri de muncă: 50 de asistenţi medicali generalişti, 15 şoferi de TIR, 15 comisionari, 15 operatori stivuitori, etc.
În Cehia, angajatorii oferă pentru români 145 de locuri de muncă, dintre care 50 pentru lucrători în producţie (asamblarea aparatelor de aer condiţionat), 50 operatori, 20 muncitori asamblare etc, iar în Marea Britanie se pot ocupa 67 de locuri de muncă, respectiv 30 de asistenţi medicali, 20 de îngrijitori persoane/infirmieri, 15 îngrijitori persoane, un tractorist şi un vinificator.
Angajatorii din Ungaria oferă 50 de locuri de muncă pentru românii care vor să lucreze ca operatori la asamblarea panourilor electrice, cei din Suedia au disponibile 35 locuri de muncă - 15 vopsitori auto, 10 mecanici auto, 10 tinichigii auto - iar polonezii sunt interesaţi să angajeze 23 de români, respectiv 20 de şoferi de camion şi 3 lăcătuşi-sudori.