Milioane de persoane aplică, în fiecare an, pentru vize peste Ocean. Pentru SUA aleg "Loteria Vizelor", un program creat de Statele Unite ale Americii pentru cetăţenii statelor cu rate mici de imigrare. În fiecare an, americanii pun la bătaie maximum 55.000 de vize în acest program, ”Diversity Visa”. Printre norocoşi se numără şi câteva sute de români.
În etapa ”Diversity Visa 2010” (cei care vor pleca în acest an, dar au fost selecţionaţi în 2008), au intrat aproximativ 600 de români.
Pentru Canada, programul de imigrare este coordonat de Ministerul Canadian de Imigraţie. Procedura durează în medie doi ani, iar cei care fac acest pas sunt români care aleg emigrarea definitivă, împreună cu familia.
Spre deosebire de românii care emigrează în ţări europene, unde migraţia are mai mult un caracter temporar, migraţia peste Ocean este una permanentă, iar cei care se angajează în acest proces îşi asumă şi avantajele şi dezavantajele care vin odată cu alegerea acestor destinaţii atât de îndepărtate.
Tocmai pentru că avem două state atât de îndepărtate, iar migraţia este una definitivă, şi reţeta succesului de peste Ocean conţine ingrediente uşor diferite faţă de reţeta europeană.
Evz.ro a vorbit cu câţiva reprezentanţi ai comunităţii de români din SUA şi Canada, iar pe baza experienţei lor am conturat câteva elemente importante pentru cei care se gândesc să facă pasul emigrării peste Ocean, ori l-au făcut deja şi aşteaptă opinia altor români.
Viza, prima barieră
Cu cât este mai dificil de obţinut "permisul" de plecare, cu atât unii români se aşteaptă ca viaţa lor să fie mai diferită, în sensul pozitiv, odată ajunşi la destinaţie.
Acesta a fost unul dintre aspectele pozitive pe care Mariana Mihuţ şi familia ei le-au luat în considerare în momentul în care au decis să lase societatea românească în tranziţie pentru cea canadiana. "În 1996, la scurt timp după ce am născut şi cel de-al doilea copil, am decis să emigrăm. Pentru că şi eu, şi soţul meu, aveam părinţi în vârstă şi rude numeroase, ne-am gândit mai întâi la o ţară din Occident. Însă, pe măsură ce ne documentam, am decis împreună să mergem în Canada. Am lăsat în urmă un sistem plin de găuri, cu multe lacune, lipsit de puterea financiară, care nu putea deservi o societate. Şi ne doream ce era mai bine, atât pentru noi, pentru că eram tineri, dar mai ales pentru cei doi copii ai noştri. Aşa că am început să ne informăm şi să ne facem dosarul, iar în noiembrie 2000 am ajuns în Canada".
Începutul într-o ţară străină este dificil şi cu cât destinaţia este mai îndepărtată de România, cu atât efortul este mai mare la început. Încărcătura emoţională şi distanţa de casă, de familie, de părinţi şi de prieteni face dificilă acomodarea.
"Abia după trei-patru ani pot spune că am început să ne simţim confortabil aici, în sensul că şi eu şi soţul aveam locuri de muncă sigure, fata intrase la şcoală, iar băieţelul mergea la grădiniţă", îşi aminteşte Mariana Mihuţ. "Pot spune că avem succes în sensul că avem ce ne dorim: o familie fericită, o casă frumoasă şi mare. Nu avem grija zilei de mâine, aşa cum era în România, dar şi responsabilitatea este mai mare. Dar nu ştiu ce reţetă ar fi. Sunt şi aspecte negative. Nu avem o familie la care să apelăm imediat în caz că se întâmplă ceva. Suntem singuri. Avem prieteni, dar nu e siguranţa aceea pe care numai familia o oferă. Am muncit mult ca să ajungem la acest nivel. Am avut determinare şi am vrut să luptăm pentru copii. A fost dificil la început, cu diplomele şi recunoaşterea lor, dar toată lumea trece prin asta", consideră Mariana Mihuţ, aflată de 10 ani în Canada.
5 ani - pentru a simţi că lucrurile merg bine
Mihaela Ceobănaşu a emigrat în Canada pe 16 mai 2002. "Noi, de fapt, am dorit să emigrăm imediat după Revoluţie, dar am fost nehotărâţi, sperând că dacă se va schimba ceva în România vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Dar nu a fost să fie aşa. Unul dintre motive a fost că ne doream foarte mult o casă".
Dacă o întrebi pe Mihaela care este una dintre cele mai mari împliniri din ultimii opt ani, va răspunde că este vorba despre casa pe care au reuşit, în cele din urmă, să o cumpere. "Avem casa noastră. Nu e mare, nu e mică, este o casă primitoare pentru familia noastră şi suntem fericiţi. Poate veţi spune că numai atât. Toate s-au aşezat în timp, ne plac locurile, ne place sistemul, îmi place jobul pe care îl am".
Unul dintre motivele pentru care familia Ceobănaşu a ales Canada este că "asigură un trai decent şi o siguranţă a zilei de mâine. Când doreşti să emigrezi într-o ţară este bine să ştii dacă acea ţară te va adopta sau nu. Canada face acest lucru prin politica de emigrare pe care o are. Timpul de procesare a dosarului, în cazul familiei nostre nu a fost aşa de îndelungat, cred că a durat un an şi jumătate din momentul în care am trimis primul formular completat şi până când am urcat în avionul spre Canada. Procesul nu a fost atât de dificil pe cât pare, pentru că deja intrasem în sistemul canadian şi ar fi trebuit ca totul să decurgă de la sine. Cele mai mai mari probleme erau tot în România".
Mihaela nu face excepţie atunci când vine vorba despre dificultatea primelor luni într-o ţară străină. A trecut prin momente dificile, iar regretul legat de decizia de a pleca din România a fost atât de mare încât s-a gândit să revină acasă. Soţul şi fiul său au refuzat însă, iar în timp şi Mihaela s-a obişnuit cu această situaţie. "În primele 3 luni după venirea în Canada nu acceptam ideea de a fi singuri, fără restul familiei şi fără prieteni. A fost un moment foarte dificil din viaţa mea şi am regretat atunci că am luat decizia să vin în Canada. Sunt sinceră şi recunosc acest lucru, pentru că nu a fost uşor. Dar privind înapoi în timp, acum nu regret. Gândiţi-vă că cineva se mută dintr-un oraş în altul, în România vorbind, şi nu e uşor, dar să îţi schimbi stilul de viaţă, aşa peste noapte, este greu de acceptat. Şi un lucru important este că aici nu vii să munceşti 1, 2, 3 sau 5 ani după care te întorci în România să îţi continui viaţa. Aici vii să îţi trăieşti restul vieţii, să îţi găseşti locul în societate. Acest lucru se întâmplă, dar în timp".
"Din momentul în care am ajuns în Canada până când am simţit că lucrurile încep să se aşeze au fost necesari cinci ani. E mult? E puţin? Eu spun că e normal."
Ce trebuie să facă românii pentru a reuşi în SUA şi Canada şi care este perioada de timp de care au nevoie pentru a le merge bine?