Raport: Afacerea „Pagodele” plină de ilegalități și interese

Montarea celor 16 chioşcuri tip pagodă în parcurile bucureştene, plină de ilegalităţi şi interese financiare.

Chioşcurile de lux cu care se lăuda primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost aprobate, licitate, construite şi montate în mare taină.

Asamblate în hala de la parterul unei vile situate pe strada Drumul Plaiul Câmpiei, chioşcurile padogă au costat aproximativ 37.000 de euro/buc, echivalentul unei garsoniere într-o zonă centrală. Într-un document intitulat Notă-Raport al Serviciului de pază Obiective şi Parcuri se specifică faptul că administratorul firmei care a montat chioşcurile, "este Cristian Ionescu, finul directorului-adjunct ALPAB, Virgil Anastasiu".

În replică, directorul Anastasiu susţine că nu este adevărat, adăugând: "Cum puteţi să dovediţi asta?".

Sorin Oprescu a cerut această investiţie care a fost votată, pe 17 decembrie 2010, de către consilierii generali. De la data aprobării chioşcurilor şi până la începerea montării lor nu a trecut mai mult de o lună.

În tot acest timp, ALPAB susţine că a organizat licitaţia, a angajat firma Continent SRL, singura care s-a prezentat la licitaţie, şi, teoretic, societatea a reuşit să construiască chioşcurile. Chiar dacă firma avea un singur angajat în 2010! Montate fără autorizaţie Chioşcurile au apărut în prcul Herăstrău în ianuarie 2011, angajaţii firmei care a câştigat licitaţia începând lucrările fără a avea autorizaţie de construcţie, se specifică într-un raport de control întocmit de către Poliţia Locală Bucureşti.

"Începând cu data de 26 ianuarie 2011, angajaţi şi colaboratori ai SC Continent, în colaborare cu angajaţi ai ALPAB şi ai firmei de pază Guard ONE au început montarea unor chioşcuri retro în incinta parcului Herăstrău, fără ca echipele de lucru să deţină documente justificative care să permită ocuparea domeniului public", se specifică în document.

Potrivit actului, muncitorii au refuzat să se identifice, apoi au furnizat date false poliţiştilor locali şi au pătruns ilegal cu maşinile în parc pentru a monta chioşcurile. În replică, mai marii de la parcuri au cerut, printr-o notă semnată pe data de 7 februarie 2011, sancţiuni pentru poliţiştii care au întrăznit să îi controleze pe cei care montau chioşcurile fără autorizaţie în parc. Numai că, directorul ALPAB a semnat abia pe data de 11 februarie 2011 un act numit "Autorizare", prin care a împuternicit firma Continet SRL să furnizeze şi să monteze chioşcurile. Coincidenţă sau nu, tot pe data de pe 11.02.2011, societatea îşi introduce în statut un nou obiect de activitate: "Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice".

În plus, potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, nu există termenul de "Autorizare". "Pentru orice construcţie provizorie sau definitivă se eliberează o Autorizaţie nu Autorizare", au explicat sursele citate. Dovadă stau şi concluziile unui raport întocmit de Inspectoratul în Construcţii Bucureşti, datat 12 aprilie 2011.

În document se precizează că a fost montat un chioşc în Herăstrau, fără ca proprietarul acestuia, ALPAB, să deţină "autorizaţie de construire".

Arhitecţii, consultaţi după instalare

În timp ce reprezentanţii ALPAB susţin că amplasarea acestor chioşcuri a fost autorizată de Comisia de Urbanism din cadrul Municipalităţii, proiectul a fost prezentat abia pe 11 mai 2011 în Comisie, moment în care erau deja montate chioşcuri în parcul Herăstrău. "Modelul chioşcurilor reprezintă copia fidelă a celor existente în Bucureşti, la începutul secolului XX", susţine ALPAB.

În replică, arhitecţii spun că au " aer oriental, nu românesc. Suntem puşi în faţa faptului împlinit. Trebuia să se facă dezbatere publică, nu să amplaseze tot felul de obiecte pe spaţiul public, ca şi cum ar fi al nimănui". Un raport de control al Poliției Locale conține poze care atestă când a început montarea chioșcurilor FOTO: EVZ Citiţi şi:

  • Bilanțul lui Oprescu în patru ani: Nimic pentru locuințe sociale, maidanezi și retrocedări
  • TOP 10 minciuni ale lui Oprescu
  • Casele sociale-fantomă ale lui Oprescu
  • Oprescu nu a avut bani de case, dar a cumpărat ceasuri aurite
  • 170 ore/şofer pierdute în trafic. Cadoul lui Oprescu!
  • Monica Macovei: Oprescu, "un maimuţoi care râde şi păcăleşte"