Cei 3,2 milioane de elevi vor reveni la ore începând cu miercuri, 23 aprilie, pentru a începe în forță semestrul al doilea din anul școlar 2013-2014. Acestă perioadă a anului se anunță una extrem de aglomerată atât pentru copii, cât și pentru dascăli: teze, evaluări și examene naționale.
Tezele se vor susține până pe data de 23 mai, la o lună de la terminarea vacanței intersemestriale. Până la încheierea școlii, pe 21 iunie, elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu, dar și cei mici se vor confrunta cu o serie întreagă de testări.
Primele sunt evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, programate să se desfășoare în perioada 6 - 29 mai, în două sesiuni, dar a căror rezultate nu vor fi trecute în catalog. Potrivit ministerului Educației, aceste evaluări vor reprezenta o radiografie a sistemului de învățământ și au ca scop familiarizarea elevilor mai mici cu atmosfera de examen.
Urmează apoi liceenii, care vor termina cursurile mai devreme, pe 30 mai, pentru a începe examenele orale de Bac de la data de 10 iunie, iar cele scrise pe 30 iunie. Cei de la clasa a VIII-a termină anul școlar pe data de 13 iunie, iar examenele încep zece zile mai târziu. Spre deosebire de ceilalți ani, media de la Evaluarea Națională va cântări mai greu la admitere la liceu, în proporție de 75%.
Moda meditațiilor virtuale
Elevii care vor să se pregătească suplimentar pentru aceste testări naționale au la dispoziție o mulțime de resurse educaționale, fie gratuite, fie cu plată. În prima categorie se încadrează și site-ul www.mateinfo.ro, pus la punct de Andrei Dobre, un dascăl de matematică din Ploiești. Ușor de navigat și “prietenos” ochiului, site-ul este împărțit în zeci de categorii, începând cu modelele de simulări ale examenelor naționale, modele de teste PISA și chiar simulări ale concursurilor de matematică în franceză și engleză.
Bijuteriile sunt însă culegerile virtuale cu sute de variante de Bac și Evaluare Națională, împreună cu rezolvările complete.
Cu plată, dar la fel de utilă este platforma BacLive, cu ajutorul căreia elevii se pot pregăti, la distanţă, pentru Bacalaurea și Evaluare Națională. Programul include 35 de şedinţe de pregătire live în care elevii pot interacţiona în timp real cu profesorul, toate sesiunile fiind arhivate iar elevii putând revedea şi repeta lecţiile în cazul în care doresc să aprofundeze anumite elemente. În prezent pentru BacLive lucrează 16 profesori, 4 fiind efectiv înscrişi în program. Costurile pachetelor de meditaţii încep de la 2.000 de lei pentru toate 35 de ședințe de meditații, 5 şedinţe consiliere și 2 şedinţe de nutriţie.