Avocatul Toni Neaşcu spune că decizia Înaltei Curți privind prescripția va duce la închiderea dosarelor penale referitoare la fapte săvârșite în ultimii opt sau zece ani. Cu condiția să nu existe o condamnare definitivă înainte de mai 2018. În plus este și una discriminatorie, deoarece nu toți inculpații vor beneficia de același tratament juridic.
Avocatul Toni Neaşcu, care a activat și ca judecător, este de părere că în decizia Înaltei Curți cu privire la prescripție arată clar că hotărârile Curții Costituționale din 2018 și respectiv 2022 sunt obligatorii.
Multe dosare vor fi închise
Deciziile CCR au desființat practic articolul 155 din Codul Penal care prevedea că prescripția putea fi întreruptă atunci când se aduceau probe noi sau suspecții sau inculpații erau citați. Multe dosare ar putea fi acum închise. Este vorba despre cele în care nu există o sentință definitivă pronunțată înainte de mai 2018.
„Concluzia este că Înalta Curte a dat satisfacţie Constituţiei României care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Ca urmare, asta înseamnă că cele două decizii ale Curţii Constituţionale urmează să se aplice tuturor dosarelor aflate încă în stare de judecată, dar și dosarelor aflate încă în faza de urmărire penală.
La modul concret, aceasta înseamnă că, în funcţie de ce infracţiune a fost săvârşită, termenele de prescripţie care vor fi calculate şi care vor putea fi invocate sunt cele de opt - zece ani maximum. Asta ar însemna că toate dosarele cu fapte săvârşite anterior anului 2014, respectiv 2012 ar putea fi închise prin intervenirea prescripţiei”, explică Toni Neacşu.
Decizie discriminatorie
Decizia de marți a Înaltei Curți poate fi considerată și disriminatorie. Persoanele care au fost condamnate definitiv, în perioada mai 2018-mai 2022, pot să depună contestație în anulare în ceea ce privește sentința, însă doar dacă în faza de apel sau recurs avocații nu au susținut intervenirea prescripției. Cei care au făcut acest lucru, iar solicitarea a fost respinsă de judecător, nu mai au acest drept.
„Înalta Curte a stabilit că această contestaţie în anulare este admisibilă şi poate duce la anularea hotărârilor definitive de condamnare, dar doar în situaţia în care în apel, ca ultimă fază, înainte de a rămâne definitive hotărâre respective, nu s-a invocat decizia 297/2018, iar instanţa nu a refuzat aplicarea acelei decizii.
Altfel spus, dacă anterior ultimei decizii a Curţii Constituţionale 358/2022 au existat situaţii în care în apel avocaţii sau părţile au invocat intervenirea prescripţiei prin decizia 297/2018, ceea ce ar fi fost corect, dar judecătorii au apreciat în mod eronat că acea decizie nu este aplicabilă, ei bine în aceste situaţii nu se mai poate face nimic pe calea acestei contestaţii în anulare. Sigur că se creează o mare diferenţă de tratament juridic între persoane aflate exact în aceeaşi situaţie, este o discriminare majoră, din punctul meu de vedere, dar asta este decizia Înaltei Curţi de Casaţie de astăzi”, mai spune Toni Neacşu.