Ce spun oficialii: Economia a crescut cu MINIM 3,5% în primul trimestru

Economia României a înregistrat o creştere economică de cel puţin 3,5% în primul trimestru, având în vedere datele referitoare la producţia industrială şi consum, apreciază ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

„Mâine (joi - n.r.) se vor publica rezultatele pe primul trimestru şi acum îmi iau pălăria de ministru şi mi-o pun pe cea de analist, ceea ce am fost anterior, iar pe baza datelor despre producţia industrială şi consum, care sunt deja publicate pentru primul trimestru, eu mă aştept la o creştere de cel puţin 3,5% pentru primul trimestru”, a spus ministrul pentru Buget, la reuniunea anuală a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) scrie Agerpres.

În opinia sa, România ar putea avea o creştere economică de cel puţin 4% în 2014.

Prognoza în funcție de care s-a realizat proiectul pentru buget în 2014 este de 2,2%. La începutul acestei luni, Comisia Europeană (CE) a îmbunătăţit din nou previziunile privind creşterea economică a României în 2014 şi 2015, estimate acum la 2,5% în 2014 şi 2,6% în 2015.