Europarlamentarii români din cele mai mari grupuri politice din Parlamentul European cred încă, în diferite grade, în şansa României de a adera la spaţiul Schengen în a doua jumătate a anului în curs.
Eurodeputatul Dacian Cioloş, din grupul Renew, afirmă că, în opinia sa, mai există o şansă, dar e mult, mult mai slabă decât a fost la începutul anului pentru ca România să intre în spaţiul Schengen.
„Deja subiectul practic a dispărut de pe agenda europeană. Caută să îl întreţină România, dar cu aceiaşi oameni care au avut un eşec în urmă cu câteva luni şi n-am văzut (...) o strategie sau, hai să zic, schimbarea strategiei, dacă aceea a fost strategia pe care au aplicat-o până în ianuarie şi s-a văzut eşecul”, a declarat Cioloş la Strasbourg.
El a mărturisit că nu a văzut utilitatea invitării ministrului de interne austriac Gerhard Karner la Bucureşti şi a afirmat că nu ştie nici măcar „dacă a fost invitat sau s-a invitat singur, ca să mai tragă o scatoalcă României şi să arate acasă că e stăpân pe situaţie”.
Dacian Cioloş a mai declarat că, în condiţiile în care proiectele-pilot iniţiate la începutul anului la frontierele româno-sârbă şi turco-bulgară înregistrează întârzieri, o eventuală strategie de a miza pe rezultatele acestora pentru a convinge Austria şi Olanda să-şi schimbe poziţia s-ar putea dovedi un eşec.
„Pârghiile de negociere pot fi folosite mult mai abraziv”
Pe de altă parte, el a afirmat că, din câte ştie, există discuţii între guvernele din Bulgaria şi Olanda despre posibilitatea retragerii veto-ului acestui stat în urma unei evaluări pozitive a Bulgariei în raportul UE privind statul de drept şi atunci să rămână Austria izolată şi eventual cu presiuni politice sau cu alte mijloace să fie convinsă şi Austria.
Cioloş mai spune că „România ar trebui să fie la nivel european mult mai fermă, foarte fermă şi clară, nu să blocheze Uniunea Europeană, cum fac alte state, dar până la a bloca anumite decizii există pârghii prin care să arăţi foarte clar celorlalţi că şi tu eşti un stat membru care contează şi că deciziile importante pentru tine trebuie să fie importante şi pentru ceilalţi”.
În opinia fostului lider al grupului Renew din PE, preşedintele român Klaus Iohannis şi cei care răspund de acest dosar „ar trebui să ştie că pârghiile astea pot fi folosite mult mai abraziv, aşa cum o fac anumite state membre, aşa cum Croaţia a făcut-o înainte de decizia respectivă din Consiliu, şi să avem o decizie favorabilă”.
Guvernul spaniol e unul socialist, Ylva Johansson e socialistă, noi avem un partid socialist în guvern
El a catalogat drept o şansă pentru România faptul că Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, rămâne cu obiectivul personal de a o obţine până la sfârşitul mandatului o decizie favorabilă privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
„Guvernul spaniol e unul socialist, Ylva Johansson e socialistă, noi avem un partid socialist în guvern, pot fi folosite şi alte pârghii şi o mică şansă mai există, dar, din punctul meu de vedere, dacă nu se fac nişte lucruri şi dacă nu se menţine presiunea, ea se poate reduce. Noi când am negociat eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în Canada, am ţinut presiune şapte-opt luni de zile, fără să se vadă neapărat în media. Am ţinut presiune pe mai multe canale până când s-a luat decizia respectivă. Deci, dacă stai doar să aştepţi, nu se întâmplă lucrul ăsta, pentru că fiecare are obiectivele lui”, a mai spus Cioloş.
Eurodeputatul Renew a reiterat faptul că România ar fi trebuit, de la nivelul cel mai înalt, să mobilizeze toate resursele politice pe care le are şi a spus că s-ar fi aşteptat să-i fie solicitat sprijinul.
„Fiecare dintre noi avem canale. Eu m-aş aştepta să văd un astfel de task-force la nivel înalt politic în România, să fie dat şi semnalul în afară că toate forţele politice îşi mobilizează resursele. Deci, noi, europarlamentarii REPER şi aş spune de fapt toţi europarlamentarii români din grupul Renew (...) am avut nişte poziţii foarte clare şi ferme vizavi de colegii din delegaţia olandeză şi vizavi de Mark Rutte ca să obţinem decizia respectivă de a nu se opune României. Deci ne-am folosit pârghiile politice pe care le aveam până la limita bunului simţ politic, să zic, într-un grup (...)”, a mai spus Cioloş.
„Cred că trebuie să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte”
În ceea ce-l priveşte, eurodeputatul Siegfried Mureşan din grupul PPE crede pe de altă parte că nu trebuie să se speculeze pe acest dosar în momentul de faţă.
„Inclusiv frenezia în care am intrat la finalul anului trecut, înaintea consiliului JAI din 8-9 decembrie, am văzut că nu a ajutat neapărat procesul decizional. Ce e important este ca la nivel diplomatic, la nivelul autorităţilor, dintre cele două state, România şi Austria, să se lucreze. Se efectuează un proiect-pilot în momentul de faţă la frontiera externă a României, care va duce la un control şi mai bun, la o evidenţă şi mai bună a persoanelor, a bunurilor care intră, ies din România”, a afirmat Mureşan la Strasbourg, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
El ţine totuşi să dea asigurări că România nu a fost niciodată sursa migraţiei din Austria, acuzată de ministrul de interne în ziua în care s-a opus aderării României şi Bulgariei.
„Acele persoane nu veneau din România, nu trecuseră în număr semnificativ prin România. E clar că Austria are nevoie de o soluţionare la problema migraţiei. Repet, nu noi suntem cauza, dar suntem dispuşi să participăm prin orice putem. Ca atare, cred că trebuie să lăsăm autorităţile să lucreze în linişte şi vom vedea dacă în următoarele luni va exista o constelaţie politică favorabilă repunerii subiectului pe agendă”, a pledat Siegfried Mureşan.
Siegfried Mureşan, despre afirmațiile lui Dacian Cioloş
Cu privire la afirmaţiile lui Dacian Cioloş potrivit căruia nu există o strategie privind susţinerea aderării României la Schengen, vicepreşedintele grupului PPE din PE a răspuns că „dl. Cioloş face parte dintr-un partid care este în opoziţie, ca atare este firesc să critice autorităţile atât atunci când are argumente, cât şi atunci când nu are argumente”.
Întrebat dacă această strategie există, el a invocat, printre argumente, inclusiv vizita lui Gerhard Karner la Bucureşti.
„Ministrul de interne al Austriei a fost la Bucureşti, există contacte la nivelul autorităţilor, la nivelul miniştrilor, ministerelor, la nivel politic, diplomatic, între autorităţile de la Bucureşti şi singurul stat care până acum nu a dat acordul, Austria. Să lăsăm oamenii să lucreze şi sper să putem avea repunerea subiectului şi o decizie pozitivă cât de curând”, a îndemnat Mureşan.
În ceea ce priveşte perspectivele aderării la Schengen, el spune că „preşedinţia spaniolă este un termen mai realist decât preşedinţia de dinaintea ei, dar şi un termen mai realist decât preşedinţia de după aceea, fiindcă anul următor e un an cu mai multe rânduri de alegeri în Europa, inclusiv alegerile europarlamentare. Ca atare, cea de-a doua parte a acestui an ar fi un moment prielnic. Ar fi oportun ca şi în Consiliul European să relansăm această temă”, a conchis eurodeputatul PNL, potrivir Agerpres.