EVZ a întrebat câţiva tineri ce părere au despre noul proiect adoptat de Guvern.
Proiectul de lege “Sprijin la Bacalaureat, acces la facultate” a fost aprobat de Guvern, după ce a fost suspus dezbaterii publice, prin finanțarea de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice a unor proiecte acordate liceelor și universităților prin calificarea și participarea la competiții de acordare de granturi. Programul Național „Sprijin la bacalaureat, acces la facultate” se va desfășura pe o perioadă de șapte ani, începând cu luna septembrie 2015.
Ajutorul va fi acordat cel mult patru ani pentru a reduce abandonul şcolar şi a creşte numărul absolvenţilor, în special în liceele cu rezultate slabe la bacalaureat.
Obiectivele Programului sunt reducerea ratei de abandon școlar în licee, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la bacalaureat, precum și o creștere a ratei de înscriere în învățământul superior.
Geanina, studentă în anul al II-lea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării este de părere că “Orice finanţare pentru educaţie este un pas înainte. Mai ales că sistemul nostru de învăţământ are reală nevoie de îmbunătăţiri. Elevii au nevoie de la manuale noi, programe şcolare care să îmbine teoria cu practica până la cursuri de perfecţionare pentru profesori. Iar studenţilor le-ar fi de mare ajutor să experimenteze mai multe modele de studiu preluate din marile universităţi din lume. Pentru toate acestea avem însă nevoie de elevi şi studenţi bine pregătiţi. Aşa că finanţarea oferită de Guvern e mai mult decât benefică.”
“E o decizie benefica având în vedere că mulţi elevi din mediul rural nu au idealuri prea mari datorită situaţiei lor financiare sau din cauza lipsei de sprijin moral al părinţilor. Consider că România merge într-o direcţie mult mai buna decât cea de până acum pentru că în sfârşit sunt luate în considerare lucrurile pe care chiar ar trebui să se puna accent şi aici mă refer la sistemul de învăţământ cu tot ce presupune el şi ocazia celor cu o situaţie nu tocmai bună de a-şi arăta abilităţile şi de a fi susţinuţi în formarea lor ca oameni şi în creerea propriei cariere .”, spune Ezzat Anissa, voluntară în Consiliul Elevilor din Colegiul Naţional Matei Basarab.
În anul 2013, părăsirea timpurie a şcolii a tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani, care au finalizat cel puţin clasa a opta , atinsese un procent de 17,3% , iar în cazul studenţilor în anul academic 2013-2014, 20.000 de studenţi au abandonat studiile universitare.
“Consiliul Municipal al Elevilor salută proiectul propus de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Abandonul școlar este tot mai des întâlnit, fapt pentru care noi am decis să sprijinim orice acțiune care dorește să combată această problemă, și chiar să oferim suport moral elevilor aflați în pragul abandonului școlar. Să nu uităm că abandonul școlar poate interveni și din cauza anturajelor, nu doar a lipsurilor materiale. Noi sfătuim elevii ce sunt pe punctul de a își abandona studiile să ceară sprijinul cadrelor didactice, a psihologului unității de învățământ, sau chiar nouă, colegilor care le stau la dispoziție!” este de părere Prim-Vicepreședinte al Consiliului Municipal Elevilor, Alex Tănase.
Studenții considerați în situație de risc de abandon fac parte, de regulă, din următoarele categorii: studenți care au intrat la universitate cu note mici la examenul de bacalaureat, studenți care provin din mediul rural sau din grupuri socio-economice dezavantajate și studenți de etnie romă.
Finanţarea Programului Naţional "Sprijin la bacalaureat, acces la facultate" va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, cu încadrarea în sumele alocate anual cu această destinaţie şi din alte surse legal constituite.
Andrei Buga, membru al Ascociatia Studentilor la Istorie Dacia este de părere că această iniţiativă este binevenită prin prisma faptului că “suntem pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte finanaţarea proiectelor pe educaţie. Este o problemă pe care am sesizat-o şi în liceu, aceea că există o prăpastie între liceu-facultate şi facultate-piaţa de muncă şi mă bucur că există proiecte care să facă mai uşoară tranziţia.”