Au trecut deja trei luni de când a fost întronizat mitropolit la Timișoara, însă ÎPS Ioan al Banatului continua să uimească audiența. după ce la începutul lunii martie îi chema la spovedanie pe oamenii de afaceri, promițându-le că nu îi va da pe mâna DNA sau DIICOT, chiar dacă informațiile spuse ar fi de așa natură, în Duminica Floriilor i-a trimis pe credincioși să cerceteze, pe internet, valoarea argintului la Bursa de Valori.
La slujba de Florii, mitropolitul Ioan al Banatului le-a spus credincioșilor să verifice la Bursa de Valori cât e gramul de aur. Apoi să calculeze ce valoare au cei 30 de dinari pentru care a fast vândut Hristos, și să mediteze la viața lor. ”Un kilogram și 350 de grame de argint. Acum vă las pe dumneavoastră să vă uitați diseară la bursa argintului, să vedeți cu cât se vinde argintul în bani”, a spus mitropolitul în timpul predicii după Liturghie. El a avut un discurs interactiv, la care a așteptat replici din partea sutelor de credincioși care au umplut, duminică, Catedrala Mitropolitană. La final, le-a cerut timișorenilor să mediteze: ”vă întreb: nu cumva și noi măsurăm tot cu măsura acesata și astăzi? Oare nu ținem noi mai mult astăzi la cele de lângă casa noastră decât la Hristos? Vă rog să vă cercetați fiecare”.
”Nu am să vă denunț la DNA”
Vă reamintim că la începutul lunii martie, cu ocazia aniversării a 165 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş (CCIAT), 25 de ani de la reluarea activităţii şi 10 ani de la deschiderea Centrul Regional de Afaceri Timişoara (CRAFT), mitropolitul Ioan, care a participat în calitate de invitat, le-a transmis oamenilor de afaceri că pot discuta cu el probleme de business, fără teama că o să fie deunţaţi la DNA.
„Fără o predictibilitate minimă internă, mediul de afaceri nu se poate mişca. Predictibilitatea externă este o altă componentă pe care dumneavoastră trebuie să o prindeţi în ecuaţia dezvoltării afacerilor dumneavoastră. Mai există un fenomen care macină mediul afacerilor româneşti, este acel cuvânt care începe cu „ş” şi se termină cu „ă”. Eu nu pot să spun acum că deja, de câteva săptămâni, trăim în mediul denunţurilor la DNA. Poarta mea este deschisă şi pentru cei ce vă mişcaţi în mediul de afaceri şi dacă îmi spuneţi mie necazurile voastre, nu am să vă denunţ la DNA, dar o să îi denunţ pe cei care încearcă să vă pună piedică în cale. Am să îl pun pe clopotar să tragă clopotele la biserică, să audă lumea dacă cineva vă împiedică să vă desfăşuraţi activitatea de producător”, a fost discursul ÎPS Ioan al Banatului. ( Fotografii si video: Adrian Pîclișan)