Anul 2020 se anunță a fi plin de provocări pentru moneda națională, în ton cu incertitudinile legate de evoluția economică a României. Cursul de schimb euro/leu, unul dintre indicatorii extrem de sensibili ai dinamicii business-ului, ar putea depăși nivelul de 4,81 lei/euro în semestrul I și de 4,85 lei/euro în a doua parte a anului, în ton cu dinamica evoluției economice interne și a situației internationale, afirmă experții de la Moneycorp România, într-o analiză privind perspectivele monedei naționale în 2020.
Moneda națională a atins săptămână trecută un nou minim istoric, fiind cotat oficial de către Banca Națională la peste 4.78 lei/euro, iar perspectivele finalului de an tind să urmeze aceeași traiectorie negativă. Importurile semnificative realizate în acest an, de 63,8 miliarde de euro (în creștere cu 5,1% la nivelul primelor nouă luni), în ton cu dinamica consumului vor continua în perspectiva sezonului rece și, mai ales, a sărbătorilor de sfârșit de an.
,,Pentru moneda națională, această tendință generează un plus de presiune si volatilitate, mai ales că, la nivel macro, economia românească trece printr-o perioadă plină de provocări – de la scăderea producției (-2,1% în primele 9 luni) până la depășirea deficitului bugetar asumat (2,62% la 9 luni, cu cu 60,5% mai mare faţă de cel din aceeași perioadă a anului trecut). Din păcate, aceste creșteri ale cursului sunt transferate parțial către consumatorul final, iar suplimentar pun și presiune pe marjele de profitabilitate ale companiilor, într-un mediu economic foarte competitiv ’’, afirmă Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România.
Potrivit experților, România se află într-o zonă de sensibilitate accentuată, mai ales că trece și printr-o perioadă plină de provocări pe scena publică (schimbare de guvern, alegeri prezidențiale etc.)
,,Datele negative privind evoluția economică - încasări bugetare sub nivelul programat ( minus 21 mld.lei la 9 luni), accentuarea deficitului bugetar, prognozat să treacă de nivelul de 3% din PIB la finele anului, creșterea datoriei publice cu 9,131 miliarde euro, în primele 8 luni, la 108,972 miliarde euro - și absența unor prognoze oficiale privind perspectivele din 2020, au generat în spațiul public un plus de impredictibilitate, într-o perioadă în care companiile își definitivează bugetele pentru anul următor. Această perspectivă incoerentă a generat un plus de presiune pe cursul de schimb, astfel că leul, începând cu luna octombrie, a avut o traiectorie opusă (curs de peste 4,77 lei/euro, depreciere de 0.5%) față de cea a altor monede din regiune (forint – o apreciere de 2% în raport cu euro sau zlotul polonez – o apreciere de >3%,)’’, arată analiza Moneycorp.
Dinamica evoluției cursului de schimb al monedei naționale ține și de provocările din piețele externe.
,,Perechea valutară EURO/RON este una de tip “managed floating”, fiind supravegheată atent de BNR datorită faptului că avem o economie euroizată, iar cursul de schimb reprezintă un aspect semnificativ în desfășurarea activităților comerciale. USD/RON, pe de altă parte este una de tip “free floating”, evoluția acesteia fiind influențată de două componente majore: cererea și oferta locală și evolutia dolarului în raport cu euro la nivel global (dolarul s-a apreciat în raport cu euro în ultimele 52 săptămâni cu mai mult de 7%). Acestea sunt motivele fundamentale pentru care, în ultimele 12 luni, leul s-a depreciat cu tot 7% în raport cu USD’’, explică Claudiu Ghebaru, Senior Dealer Moneycorp România.
Analiștii de la Moneycorp spun că dinamica evoluției monedei naționale în 2020 trebuie pusă în legătură directă cu evoluția economică a României dar mai ales cu provocările la nivel internațional, care, potrivit estimărilor, tind să se accentueze.
,,Creșterea economiei Statelor Unite rămâne in continuare cea mai mare din grupul G10, fapt ce susține aprecierea dolarului, în contextul în care dolarul beneficiază într-un mod istoric de tensiunile politice globale, datorită statutului de “safe heaven” ( 2.4% SUA vs 0.4 Germania). În paralel, situația din Uniunea Europeană continuă să se deterioreze, cu o Germanie pe post de locomotivă ce a ratat recensiunea la limită ( 0.1% creștere în Q3 2019). În timp ce întreaga zonă Euro are probleme cu inflația foarte scăzută, în Statele Unite aceasta a depășit așteptările de 3 ori consecutiv, fapt ce susține aprecierea dolarului în raport cu euro, deci implicit și cu leul. În plus, dobânda de politica monetară din SUA ( 1,75%) rămâne cu mult peste toate celelalte țări din G10 ( 0% in zona Euro). Dobânzile ridicate sunt atractive, atrag capital străin investițional, iar acestea susțin cererea de moneda americană. Astfel că este foarte probabil ca, în 2020, economia globală să-și urmeze evoluția deja trasată în acest an, în acest caz un nivel maxim de 4.50-4.55 putând fi atins cu ușurință’’, afirmă Claudiu Ghebaru.
Potrivit experților, dincolo de perspectivele evoluției economiei globale din 2020, de impactul problemelor din Germania, Franța și Italia, principalii parteneri comerciali ai României, o componentă esențială în dinamica evoluției monedei naționale o va reprezenta situația economică internă.
,,Pe plan intern, perspectiva generală creionează o dinamică economică sub nivelul din 2019, conform prognozelor Comisiei Europene: o incetinire a cresterii Produsului Intern Brut cu 13%, de la 4.1% la 3.6%, un deficit al balantei de plati in crestere cu 4%, pana la -5.3% din PIB si un deficit public aproape de 4%. După un an plin de provocări, mai ales în zona de fiscalitate, investitorii se află într-o zonă de expectativă, așteptând să vadă, de exemplu, care sunt perspectivele bugetare pentru 2020, datele fundamentale luate în calcul, cum va arăta cadrul fiscal din anul viitor. Este nevoie, fără îndoială, de măsuri concrete de susținere a investițiilor în România, a producției și exporturilor, de măsuri legislative, de predictibilitate’’, spune Cosmin Bucur, Managing Director Moneycorp România.
În opinia analiștilor, în actualul context, previziunile privind cursul valutar tind către un curs mediu de 4,81-4,83 lei/euro în S1 (primele șase luni din 2020) și de 4,84-4,86 lei pentru un euro în a doua jumătate a anului.
CUM EVIȚI RISCUL VALUTAR
Pentru companii, previziunile privind inflația și cursul valutar au o importanță majoră în definirea activităților economice din 2020. Deprecierea semnificativă a leului din aceste zile, la minimul istoric absolut, crează probleme în cascadă pe lanțurile economice, cu consecințe semnificative în atingerea target-urilor de profitabilitate.
Analiștii de la Moneycorp spun că presiunea pe marja de profitabilitate, cauzata de volatilitatea cursului valutar poate fi evitată prin folosirea de către companii a unor produse si strategii de hedging.
‘’Componenta de schimb valutar, impreună cu comisioanele pentru plățile internaționale pot costa scump o companie. Optimizarea acestor costuri, prin folosirea unor strategii de hedging adaptate individual fiecărui business, ar trebui să fie în prim-plan’’, spune Claudiu Ghebaru.
Prezentă din 2016 în România, Moneycorp este cea mai mare institutie de plati din Europa. Compania a câștigat, în acest an, premiul Best Money Service Provider în cadrul ceremoniei anuale World Banking Awards din Londra. În România, Moneycorp lucrează cu peste 600 de companii Corporate si IMM-uri, din domenii diverse precum IT&C, Asigurări, Echipamente Industriale, FMGC sau Turism.