Ce se întâmplă cu salariul minim. Anunțul neașteptat venit de la Ministerul Muncii

Salarii. Sursa foto: Dreamstime.com

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu.

Ce se întâmplă cu salariul minim

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a organizat, luni, la sediul Direcţiei pentru Dialog Social, consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modalităţii în care va fi stabilit salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi transpunerea în legislaţia naţională a Directivei UE nr. 2041/2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Anunțul Ministerului Muncii

„Formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii. În plus, textul proiectului prevede că nu vor exista diminuări salariale, stimulează încheierea de contracte colective de muncă şi consolidează rolul pe care îl are dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim.

Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, financiare şi de evoluţia indicatorilor economici" a scris Vasilcoiu, luni, pe pagina sa de Facebook.

Care este salariul minim în România

În funcție de nivelul salariilor minime brute lunare aplicabile la 1 ianuarie 2024, exprimate în euro, statele membre ale UE în cauză pot fi clasificate în trei grupe diferite.

Salariu. Sursa foto: Arhiva EVZ

Grupa 1, cu un salariu minim național mai mare de 1.500 euro/lună. Această grupă include: Luxemburg, Irlanda, Țările de Jos, Germania, Belgia și Franța. Salariile lor minime naționale au variat de la 1.767 euro/lună în Franța la 2.571/lună în Luxemburg.

Grupa 2, cu un salariu minim național de la peste 1.000 euro/lună până la 1.500/lună, ce include Spania (1.323 euro/lună) și Slovenia (1.254 euro/lună).

Grupa 3, cu un salariu minim național egal sau mai mic de 1.000 euro/lună. Această grupă include: Cipru, Polonia, Portugalia, Malta, Lituania, Grecia, Croația, Estonia, Cehia, Slovacia, Letonia, Ungaria, România și Bulgaria. Salariile minime naționale au variat de la 477 euro/lună în Bulgaria la 1.000 euro/lună în Cipru. În România, din 1 ianuarie 2024, valoare salariului minim brut este de 3.300 lei/lună, adică aproximativ 660 euro/lună, sub nivelul celui din Ungaria, de 710 euro/lună, respectiv ale celor din Cehia și Slovacia, de câte 750 euro/lună.