Facturile pentru utilități și servicii vor fi calculate doar în lei, fără să mai fie raportate la cursul de schimb al euro.
Senatul a aprobat cu 90 de voturi „pentru” şi 40 de abţineri o inițiativă legislativă a PSD care urmărește consolidarea leului ca monedă unică de plată pe teritoriul României. Potrivit inițiatorilor, măsura urmărește determinarea unei repartizări juste a prețului, între vânzător sau furnizor, pe de o parte, şi consumator, pe de altă parte.
În contractele în care părţile sunt rezidenţi în România, iar obiectul constă în prestarea de servicii sau furnizarea de utilităţi, preţul urmează să fie exprimat numai în lei.
Aceleași dispoziții se aplică oricăror altor plăţi care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, inclusiv din împrumuturi, credite, leasing, asigurări, service, transporturi de mărfuri sau de pasageri, coletărie, mesagerie sau poştă, indiferent dacă sunt consemnate sau nu prin facturi.
„Pentru a elimina orice clauză de indexare a preţului sau de raportare a volumului de plată în lei la o monedă de referinţă, prin amendamentele adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, membrii Comisiei economice au decis să modifice propunerea legislativă în sensul în care contractele încheiate pe o perioadă nedeterminată sau pe o perioadă de minimum trei ani vor fi modificate prin act adiţional, în maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Totodată, pentru contractele aflate în derulare, încheiate pentru o perioadă mai mică de trei ani, cursul de referinţă al leului faţă de moneda străină de referinţă nu poate fi mai mare decât cursul BNR din data plăţii efective. Forul decizional asupra amendamentelor este Camera Deputaţilor”, se arată în raportul de admitere la proiect.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar proiectul de lege va merge la Camera deputaților care este for decizional în acest caz.