Mai mulți reprezentanți ai Grupului de Dialog și Bună Conviețuire au venit să facă plajă, echipați cu saltele, găleți umplute cu nisip, prosoape, în fața sediului Administrației Apelor Române. Ei și-au arătat astfel nemulțumirea față de încălcarea legii plajelor de către operatorii pe care Apele Române ar trebui să îi sancționeze dar nu o fac.
Deranjați de nerespectarea legii, protestatarii au acuzat că, de ani de zile, neregulile se abat vară de vară asupra litoralului românesc, iar autoritățile închid ochii până vine toamna. Cele mai multe nereguli pe care Apele Române le ignoră sunt nerespectarea legală a suprafeței de 5 metri pătrați per șezlong, așezarea șezlongului în buza apei, cu toate că trebuiau lăsați cinci metri. “Apoi, inexistența unui regulament al plajelor, faptul că nu au un standard european, mizeria de pe plajă, câinii de pe plajă, toate chestiile astea ne deranjează și nimeni nu face nimic. Nu avem scări să coborâm din Constanța la plajă, cu toate că plătim taxe mărite cu 50 la sută de la 1 ianuarie”, a declarat Alexandru Zamfirescu, liderul Grupului de Diaolog și Bună conviețuire.
Un alt protestatar s-a plâns de faptul că Apele Române permit accesul mașinilor pe plaja Trei Papuci, din Constanța, iar o doamnă s-a alăturat protestului, deranjată de lipsa de reacție a autorităților ,dar și a turiștilor. “Mă deranjează șezlongurile haiducești până în malul apei. Gunoaiele pe care turiștii din toată țara vin și cred că aici e ladă de gunoi”, și-a arătat, ea, revolta. Sunt plaje, la Mamaia, care au pus pancarte cu “plajă privată”, deși sunt ale doomeniului public de interese național. “Am ajuns la mila operatorului de plajă, care a fost autorizat de Apele Române să opereze plaja aia, în niște termene și condiții. Îmi spun să nu mă pun în fața șezlongului. Vi se pare normal? După o viață trăită în Constanța să cer voie să merg la plajă? Treburile astea trebuie remediate cât mai repede”, au spus protestatarii, sugerând că la mijloc e vorba de bani mulți.
“Diferența între România și celelalte țări este că acolo se ține cont de distanța și intimitatea între șezlonguri. La noi, ați văzut, distanța între șezlonguri este de nici jumătate de metru sau câteodată nu este nici atât. Există în lege acei 5 metri pătrați în jurul șezlongului. Trebuie ca acum autoritățile să înceapă, nu după ce se termină sezonul estival. Apele Române au atribuții în acest sens”, a spus și Sorin Belu. O delegație a protestatrilor a fost acceptată la discuții cu conducerea Apelor Române Dobrogea Litoral. Ulterior, instituția a trimis un comunicat de presă în care arată că sancțiiunile pot fi aplicate și de către Poliție, ministerul Turismulu, ministerul Apelor, Garda de Mediu, Poliția Locală, Apele Române fiind doar administratorul plajelor.