Într-o fotografie publicată de NASA pot fi văzute două dintre lunile giganticei planete gazoase Saturn, Prometheus (86 de kilometri în diametru) și Pandora (81 de kilometri în diametru) în timp ce orbitează de-a lungul îngustului inel F al planetei.
Cei doi sateliți influențează cu atracția lor gravitațională forma inelului F, iar apropierea față de celelalte inele îi face să fie uneori mai greu de observat, părând să se ascundă printre acestea.
În această fotografie Prometheus este luna aflată cel mai la stânga în planul inelului, aproape de centrul imaginii, în timp ce Pandora se află mai spre dreapta.
Perspectiva acestei fotografii este îndreptată spre partea neluminată a inelelor, de la aproximativ 0,3 grade sub planul inelelor. Fotografia a fost realizată în lumina vizibilă de camera sondei Cassini la 6 mai 2015, de la distanța de aproximativ 1,6 milioane de kilometri de Prometheus, la o scară de 10 kilometri/pixel.
Sateliții naturali ai lui Saturn sunt numeroși și diferiți, variind de la mici sateliți cu mai puțin de 1 kilometru diametru până la enormul Titan, care este mai mare decât planeta Mercur. Saturn are 62 de sateliți cu orbite confirmate, însă doar treisprezece dintre ei au diametre mai mari de 50 kilometri. Misiunea Cassini-Huygens este un proiect comun la care participă NASA, Agenția Spațială Europeană (ESA) și Agenția Spațială Italiană. Această misiune a început în 1997. Cassini a transportat o mică sondă de asolizare, Huygens, care în 2005 a asolizat pe Titan, cel mai mare dintre sateliții lui Saturn.