Protestele din Belarus continuă cu aceeași intensitate, în ciuda încercării regimului Lukașenko de a le pumnul în gură. Nu e prima dată în cele șase mandate de președinte ale liderului din Belarus când oamenii ies în stradă pentru a protesta. Dar, susține autorul unei analize publicate de National Interest, protestele de acum, dincolo de fitilul declanșator - fraudarea alegerilor - au la bază și o serie de factori economici care nu existau în 2001, 2006 și 2010.

Criza economică profundă provocată de destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, agravată de criza financiară a Rusiei din 1998 a fost urmată de un deceniu de creștere economică. Dar deceniul post criza financiară din 2008 a readus în memorie anii '90, se menționează într-o analiză a siteului nationalinterest.com

Până în 2011, Belarusul s-a aflat într-o criză economică profundă, care a declanșat proteste în masă. O criză valutară în 2014 și așa numitul „impozit pe paraziți sociali”, introdus în 2015, au dus la proteste la nivel național în 2017.

După ce am urmărit peste 100 de interviuri cu oameni obișnuiți din Belaus și am urmărit îndeaproape cum se desfășoară protestul, îmi este clar în centrul protestelor actuale se află un deceniu de stagnare economică. Iar oamenii nu au nicio speranță că situația va fi rezolvată, explică autorul analizei.  Potrivit acestuia, creșterea economică din anii 2000 a fost determinată în principal de factori externi favorabili,decât de „socialismul de piață” al lui Lukașenko, despre care mulți economiști cred că nu mai este sustenabil. În timp ce Polonia vecină și cea mai mare parte a fostelor republici URSS, inclusiv statele baltice, au început să treacă la o economie de piață, Lukașenko a refuzat orice tip de reformă.

Unul dintre motive a fost dat de legăturile strânse ale țării cu Rusia, ca furnizor pe termen lung de petrol brut și gaz ieftin și alte subvenții în schimbul integrării Belarusului într-o „uniune de state” cu vecinul său. Dar Lukașenko nu a reușit să folosească acest avantaj pentru a găsi noi surse de venit.

În ultima perioadă însă, legăturile dintre Belarus și cel mai mare partener comercial al săi au devenit încordate. Lukașenko s-a desprins de Vladimir Putin, iar Rusia a jucat tare cartea cu subvențiile. Acest lucru a coincis cu o scădere a creșterii PIB-ului, de la o la 8% înainte de criză, până la 2% post-criză.

Peste toate astea au venit și unele măsuri proaste ale guvernului lui Lukașenko precum cea de a crește salariul mediu al țării la 500 de dolari pe lună. Aceasta a fost o promisiune electorală înainte de 2010, dar care a contribuit la o criză valutară, iar rubla din Belarus s-a devalorizat cu mai mult de 60% în 2011.

Inflația a ajuns apoi la 109%, iar salariul mediu a scăzut cu 38%, de la 530 de dolari, la 330 doalari.  Au urmat și alte scăderi ale monedei țării.

În 2015, Lukașenko a venit cu o altă decizie nepopulară: cea de impozitare a persoanelor pentru șomaj. A fost o încercare de a combate evaziunea fiscală și persoanele care lucrează la negru. Dar când s-a apropiat termenul de plată a acestei taxe, în 2017, doar 11,5% din 470.000 de persoane au plătiseră.

Belarus a fost una dintre cele mai prospere țări ale fostei Uniunii Sovietice și, după prăbușirea ei, a fost al doilea stat independent cel mai dezvoltat din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor. Se caracterizează prin oameni foarte educați și o bază industrială și agricolă bine dezvoltată. Dar economia eșuată i-a făcut pe tot mai mulți să emigreze, privând țara de multe dintre principalele sale active.

Succesul Hi-Tech Park, un centru tehnologic și de inovație dezvoltat de Valery Tsepkalo, ex-candidat la președinție căruia i s-a interzis să participe la recentele alegeri, este o dovadă a modului în care reformele economice pot realiza potențialul capitalului uman în această țară.

Cu aplicații de succes internațional, precum Flo și Viber, dar și cu jocuri video cunoscute, inclusiv World of Tanks, Hi-Tech Park a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de  IT din Europa și a contribuit semnificativ la PIB-ul țării.

Dar după un deceniu de stagnare economică și pe fondul crizei coronavirusului oamenii au ajuns la capătul răbdării. Acesta este motivul pentru care protestează. Chiar și muncitorii din marile întreprinderi de stat, pilonul tradițional al  economic al lui Lukașenko, au ascultat apelurile opoziției la grevă. Iar cu oamenii care fac cozi la centrele schimb valutar și vor să-și retragă banii din conturi, țara se află în pragul unei alte crize valutare.

Așa că Lukașenko are nevoie de bani. Pentru liderul tot mai contestat în stradă va fi o provocare să obțină fonduri de la FMI, deoarece nu a reușit să pună în aplicare reformele economice convenite, după împrumuturile luate în 2011. Iar un împrumut din Rusia sau China nu va duce la reforme, ci la mai multă dependență a țării.