Mircea Geoană a scris pentru rubrica de Opinii a ziarului "The New York Times", în ediţia de ieri, un comentariu în care precizează că "românii sunt mai obosiţi, frustraţi şi furioşi decât orice alţi europeni (...) Acum depinde de toţi politicienii ţării să vină cu un nou plan pentru a răspunde palmei pe care le-au dat-o cetăţenii la referendum".
Fost ambasador al României în SUA şi contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din toamna anului 2009, Mircea Geoană mai scrie că "starea proastă din România este strâns legată de problemele curente din Europa. În mijlocul unei situaţii economice şi politice dificile, pe care nu ei au creat-o şi asupra căreia nu au control, cetăţenii europeni se simt înşelaţi. Guvernele pe care ei le-au votat nu au reuşit să-i protejeze". În ceea ce priveşte subiectul politic numărul unu dezbătut în acest moment în România, referendumul, Geoană consideră că Traian Băsescu "a supravieţuit cu puţin, (...) salvarea sa fiind o manevră legislativă introdusă de Curtea Constituţională şi acceptată de Parlament, cerând ca, pentru ca referendumul să fie valid, la vot să participe majoritatea absolută a alegătorilor".
În textul "Bringing Romania Back From the Brink" ("Readucerea României de pe marginea prăpastiei"), Geoană menţionează că "la cinci ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, speranţele românilor au fost spulberate, promisiunile făcute acestora au fost încălcate în repetate rânduri, iar încercarea lor de a avea parte de demnitate în propria ţară, şi în Europa, le-a fost refuzată".
"În timp ce domnul Băsescu flutura cartea austerităţii fiscale, ca semn al angajementelor României în Europa, ţara se afunda în sărăcie şi în haos. Austeritatea lasă lor pentru extremism, atât de stânga, cât şi de dreapta", mai avertizează Geoană.
În opinia fostului preşedinte al PSD, oficiali europeni frustraţi de propriile politici au reacţionat faţă de "încercările pripite" ale Parlamentului român de a "netezi un teren politic (...) Europa vrea să stopeze tendinţele antidemocratice, dar cetăţenii României nu trebuie plătească factura pentru deficite democratice din alte părţi ale Europei", mai scrie Geoană în comentariul publicat de ziarul "The New York Times". În finalul materialului, acesta lansează un apel către toţi politicienii români, "să vină cu un plan nou care să răspundă palmei pe care cetăţenii României le-au dat-o la referendumul de duminică".