Ce să mănânci ca să AI SUCCES LA EXAMEN

Există o strânsă legătură între randamentul cerebral și calitatea alimentelor ingerate, în special în perioadele în care organismul este supus unui stres psihic suplimentar, susțin nutriționiștii.

Astfel de perioade sunt, de obicei, sfârșitul de an școlar, perioadele cu teze, admiterea la facultate, sesiunea de examene etc.

Potrivit specialiştilor, există o serie de alimente care pot îmbunătăți, prin consumarea lor, funcțiile creierului. Astfel, o dietă bogată în acizi grași esențiali omega 3 poate ajuta la menținerea vaselor de sânge de la nivel cerebral libere și neobturate și la o funcționare corespunzătoare a celulei nervoase, acest lucru putându-se realiza foarte simplu consumând de două — trei ori pe săptămână pește.

Sursă de energie

Printre alimentele care stimulează activitatea cerebrală se află avocado, banana, drojdia de bere, broccoli, pepenele galben, ouăle, carnea de pui, pește (ton, somon), semințele de in, germenii de grâu, portocala, orezul brun, legumele cu frunze verzi, soia, kefirul, după cum notează Agerpres.

În perioadele cu examene se recomandă să se consume orez, paste, cereale integrale și fructe dulci de sezon, deoarece aceste alimente sunt o bună sursă de energie și au un efect calmant asupra sistemului nervos și ajută la menținerea clarității mentale.

Spre exemplu, o cină cu efecte pozitive, care poate fi consumată înainte de examen, trebuie să conțină legume verzi, proaspete, gătite la abur, carne de curcan, pește alb și brânză proaspătă.