Creşterea temperaturii corporale este un prim semn de infecţie, spun specialiştii. Respectiv, înseamnă că există viruşi, bacterii sau microbi care se răspandesc în corp şi care te fac să ai temperatură şi să transpiri.
Prin urmare, transpiraţiile excesive pot prevesti boli. Cum ar fi răceli şi gripe. De cele mai multe ori, nu este vorba decât de o simplă răceală sau o formă uşoară de gripă, mai ales dacă febra nu continuă să crească.
O vizită
Apoi, menopauza, care nu este considerată o boală, ci mai mult o etapă din viaţă fiecărei femei. O dată cu intrarea la menopauză, foarte multe femei resimt valuri de căldura, chiar şi pe vreme rece.. Transpiraţiile excesive din timpul nopţii pot prevesti şi apariţia cancerului, sunt de părere specialiştii. Dacă transpiraţiile sunt însoţite si de scăderea în greutate, atunci o vizită la medicul de familie este necesară, pentru a putea descoperi din timp şi trata orice formă de cancer, avertizează expresspress.ro. Urmează hipoglicemia: scăderea nivelului de zahăr din sânge poate cauza transpiraţii nocturne, iar acesta este un prim semn al diabetului. De asemenea, în formele severe ale bolilor sistemului nervos, se poate observa o creştere a transpiraţiilor, alături de alte probleme neurologice (pierderi de memorie, confuzie, etc.). Specialiştii spun că ar fi bine ca persoanele care transpiră din abundenţă să îşi facă un control medical.