Ce s-a ales din firmele penalilor: Cătușele patronilor, prohodul unor mari afaceri

Ce s-a ales din firmele penalilor: Cătușele patronilor, prohodul unor mari afaceri

Mai mulți patroni din România au vizitat pușcăria în ultimul an, iar în spatele arestării lor stau firme închise și mii de oameni care își pierd locul de muncă

De regulă, arestarea unui multimilionar în euro este intens mediatizată în presa românească, fiind vorba despre o raritate . Se vorbește însă mai puțin de ce se întâmplă după aceea: firme închise, restructurări, tăieri de salarii și mii de șomeri. EVZ face o listă a cinci oameni de afaceri care au fost nevoiți să suporte rigorile legii, iar în spatele lor au rămas mulți oameni care au fost obligați să-și caute un nou loc de muncă.

Putem vorbi despre o conexiune între relația privilegiată cu statul pe care o aveau unii oameni de afaceri arestati și decăderea firmelor deținute de aceștia după ce au intrat în vizorul legii, au explicat specialiștii consultați de EVZ. „Se observă uneori o schimbare în relația pe care aceștia o aveau cu statul și faptul că au fost arestați la scurt timp, iar firmele lor au avut de suferit”, au explicat sursele EVZ. După arestarea unui antreprenor care avea o relație privilegiată cu statul, apare și o decădere a afacerilor respective. În unele cazuri, banii care veneau altă dată ușor, pe anumite căi mai puțin cunoscute marelui public, nu mai vin. Drept urmare, companiile respective au de suferit, sunt restructurate, iar oamenii sunt dați afară pentru a fi reduse niște costuri care nu mai pot fi susținute. Un astfel de model de afaceri este clar nesustenabil pe termen lung, iar arestarea patronului duce la prăbușirea edificiului.

Ioan Niculae rămâne cu combinatele oprite. Peste 7.000 de șomeri

Ioan Niculae, considerat de mulți drept cel mai bogat om din România, are o avere estimată la peste 1 miliard de euro. Toate cele șase combinate deținute de acesta sunt închise din aprilie, au declarat pentru EVZ surse din piață. Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraș și Ga Pro Co Săvinești sunt și în insolvență, aceasta fiind cerută chiar de grupul Interagro, controlat de Niculae. Celelalte trei combinate din grup sunt Donau Chem din Turnu-Măgurele, Viromet Victoria și Chemgas Slobozia. Numărul șomerilor ar depăși cifra de 7.000. Patronul Interagro execută în Penitenciarul Găești o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare în dosarul “Mită la PSD”. Tribunalul Dâmbovița a respins recent cererea de eliberare condiționată depusă de omul de afaceri. Niculae, care ar fi scris în închisoare cinci cărți de la condamnarea sa, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București, pe 2 aprilie, la doi ani și șase luni de închisoare cu executare. Niculae, acționar principal al grupului Interagro SA, a fost acuzat de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Grupul Interagro este cea mai mare companie a grupului controlat de omul de afaceri, cu venituri totale de peste 1,84 miliarde lei în 2014, în creștere față de cele 2,16 miliarde lei din 2013, potrivit bilanțului depus pe mfinante.ro.

FOTO: Ioan Niculae

Ovidiu Tender își restrânge afacerile

Ovidiu Tender, cu o avere estimată la circa 500 milioane euro, a fost condamnat în luna iunie la 12 ani și șapte luni de închisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare, în dosarul Carom, în care sunt acuzați de înșelăciune și spălare de bani. Decizia luată de Curtea de Apel București (CAB) este definitivă. Compania de prospectare geologică Prospecțiuni București, controlată de Tender, anticipează deja un volum redus de activitate în semestrul al doilea. Cauza o reprezintă investițiile reduse ale clienților și blocajelor legislative, iar compania cu aproape 2.000 de angajați riscă să rateze ținta de venituri pentru acest an, potrivit unui comunicat al firmei. În 2014, compania a avut venituri de aproape 330 milioane lei, în scădere față de cele 415 milioane lei din 2013, potrivit mfinante.ro. Prospecțiuni a anunțat, în iulie, că are un nou director general, în persoana lui Marius Milea, care îl va înlocui pe americanul Gehrig Schultz, ocupantul poziției în ultimii șapte ani. În septembrie, compania a anunțat că își închide subsidiara din Serbia, iar în AGA din iulie, s-a decis închiderea entităților juridice ale Prospecțiuni SA din Tadjikistan, Mauritius și Singapore.

FOTO: Ovidiu Tender

Nelu Iordache: deși inculpat, a rămas în business

De la 1,13 miliarde de lei cifră de afaceri în 2009, și 133 de milioane de lei profit, Romstrade, firma lui Nelu Iordache, a ajuns la pierderi de 195 de milioane de lei, în anul 2012, cifra de afaceri din același an fiind de 326 de milioane de lei. Numărul de salariați era în 2012 de 1400. În acelați an, compania a intrat în insolvență. După 2012, giurgiupesurse. ro. un portal local, scria că Iordache continua să câștige contracte în Giurgiu chiar și din pușcărie, printr- o firmă nou creată, cu sediul în Cipru, denumită Ostmarine Construct, deținută de un oarecare Andreas Georghiou. Însă, firma avea sediul social la aceeași adresă cu Romstrade. Pe noua firmă s-a câștigat un contract de reabilitare a unui drum în Giurgiu, pentru patru milioane de lei, și chiar un contract cu CNANDR, în toamna anului trecut, pentru reabilitarea DN Oradea – Beiuș. Ulterior, sediul social al firmei a fost schimbat, scrie sursa menționată. Pe aceeași metodă, brandul Blue Air este vândut pentru circa 30 de milioane de euro, după declanșarea procedurii de faliment, acțiunea fiind depusă în instanță de data de 27 noiembrie 2013. Numele companiei care a cumpărat este Blue Air – Airline Management Solutions. Numai că după anunțarea numelor cumpărătorilor, presa descoperă că este vorba de foști directori sau aviatori din cadrul Blue Air.

FOTO: Nelu Iordache

Adamescu: un faliment de proporții și insolvențe stopate „la sursă”

Astra Asigurări, compania pentru care supraveghetorul pieței de profil a cerut falimentul, era din anul 2013 în administrare specială, după ce ASF a descoperit că în cazul firmei au fost subestimate daunele ce trebuie plătite, așa încât rezevrele ce trebuia constituite de acționari să nu fie așa de mari. După ce toate încercările de majorare a capitalului au eșuat, și nu s-a găsit un nou investitor, ASF a cerut falimentul, iar în prezent judecătorii sunt așteptați să se pronunțe în acest caz. De altfel, Astra nu este singura companie cu probleme ale lui Adamescu, afacerile acestuia întinzându-se, dincolo de media și domeniul asigurărilor, în construcții și imobiliare. Un business problemă care i-a adus o condamnare în instanță la patru ani și patru luni de închisoare se pare că este compania Baumeister la care acesta este acționar. Milionarul ar fi dat mită 20.000 de euro judecătărilor pentru a amâna intrarea în insolvență a mai multor business-uri la care era acționar. O afacere bănoasă rămâne pentru Adamescu Unirea Shopping Center, care i-a adus în 2014 un profit de 4 milioane de lei, la o cifră de afacere de circa 77 milioane de lei. Câștigul este în creștere cu aproape 50% față de anul anterior, dar incomparabil cu cele din anii precriză sau cei de la începutul crizei. De exemplu, în 2009 afacerile au atins aproape 100 de milioane de lei, iar câștigul a fost de 12 milioane de lei. Și grupul media al milionarului pare că a început să se redreseze. După ani de pierderi consistente, în care diferența dintre venituri și cheltuieli a depășit și 15 milioane de lei, iar pierderile au fost pe măsură, business-ul a realizat în 2014 primul câștig net din ultimii ani – 768.000 de lei.

Sârbu: Salarii tăiate la Mediafax

Omul de afaceri Adrian Sârbu, cu o avere estimată la 80 milioane euro, a cerut insolvența grupului Mediafax în noiembrie 2014, cu doar două luni înainte de a fi arestat preventiv sub acuzațiile de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani și instigare la delapidare. Cererea Mediafax de intrare în insolvență a fost admisă de Tribunalul București în decembrie 2014, iar KPMG desemnat administrator judiciar provizoriu. Pe lista celor care aveau bani de recuperat se află ANAF (13 mil. euro) și ING (15 mil. euro), potrivit paginademedia. ro. Creanțele totale ar depăși 40 milioane euro, iar conducerea a luat recent decizia de a tăia din salariile ziariștilor. Mai mult, câțiva oameni-cheie ai grupului, printre care Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu au părăsit compania în vara acestui an. Firma avea, în 2014, un număr total de peste 230 de angajați, mai puțin decât în 2013 (263), potrivit raportului depus la Ministerul de Finanțe. Datorii totale erau de peste 70 milioane de lei, în creștere față de 2013, când acestea depășeau cu puțin 68 milioane lei. În 2014, Sârbu a intrat în conflict direct cu premierul Victor Ponta și ANAF. Pentru o datorie de 21 milioane lei, rezultată din neplata TVA, Fiscul a blocat conturile companiei și a înființat propriri la clienții care datorau bani Mediafax.

FOTO: Adrian Sârbu