Ce riscă tinerii care consumă alcool „la ocazii speciale”

Părinţii care le permit copiilor să bea „la ocazii speciale” riscă să-i transforme în alcoolici atunci când vor atinge vârsta maturităţii, arată un nou studiu australian.

Cercetătorii de la Centrul pentru Sănătatea Adolescenţilor din Melbourne au realizat un studiu pe un eşantion de 1900 de minori cu vârste între 12-13 an, timp de trei ani. Voluntarii au oferit informaţii cu privire la cantitatea de alcool pe care o consumă în general, cât de des beau în prezenţa unui adult şi dacă au întâmpinat probleme ca urmare a consumului de alcool. Rezultatele studiului au scos la iveală faptul că tinerii care aveau obiceiul să consume alcool sub supravegherea părinţilor au avut tendinţa să bea mai mult alcool şi să se implice în conflicte. Medicii le recomandă părinţilor să ţină băutura cât mai departe de tineri şi să nu bea în prezenţa lor. Pierderea temporară a memoriei „Influenţa părinţilor este foarte importantă. Chiar dacă sunt influenţaţi şi de anturaj, totuşi, rolul părinţilor este încă foarte mare pntru adolescenţi. Copiii nu au nevoie de amici de beţie. Adulţii trebuie să traseze limitele adolescentului pe măsură ce creşte, iar tentaţiile sunt tot mai mari”, a declarat dr. Barbara McMorris, autorul cercetării. Studiile anterioare au arătat că adolescenţii care beau alcool riscă să îşi distrugă funcţiile creierului. Potrivit experţilor, alcoolul poate duce la pierderea temporară a memoriei în timpul adolescenţei, care s-ar putea agrava la maturitate. În plus, alcoolul afectează dezvoltarea creierului adolescenţilor.