Ce puneţi pe masă de Paşte

Mielul şi drobul cad mai uşor la stomac dacă le asezonaţi cu garnituri de legume.

De la masa tradiţională de Paşte nu trebuie să lipsească ouăle vopsite, ciorba de miel, drobul, stufatul, friptura, pasca şi cozonacul. Toate sunt alimente grele, cu foarte multe calorii. Sfatul nutriţioniştilor este să nu mâncaţi totul la o masă şi să vă mulţumiţi cu porţii cât mai mici.

Mâncarea tradiţională va cădea mai uşor la stomac, dacă o asezonaţi cu garnituri de legume şi salate de crudităţi. Un pahar de vin roşu ajută la digestie, dar este mai bine să îl beţi în timpul meselor decât înainte sau după acestea.

  1. Coşul cu ouă vopsite

    Sfatul bucătarului: Vopsiţi ouăle cu pigmenţi naturali şi nu le fierbeţi mai mult de trei minute. Culoarea galben se obţine cu ajutorul şofranului, cea verde, cu zeamă de spanac şi urzici, iar cea roşie, cu ajutorul unei sfecle fierte. „Veţi obţine culori vioaie şi frumoase şi nu veţi risca să pătrundă chimicale prin coaja ouălor, aşa cum s-ar fi întâmplat dacă aţi fi folosit vopsele din comerţ”, spune Cezar Munteanu, expert culinar pentru THR Group.

    Sfatul nutriţionistului: Nu mâncaţi mai mult de două ouă pe zi, în această perioadă. Dacă simţiţi tentaţia să-l mâncaţi şi pe al treilea, abţineţi-vă şi puneţi-l înapoi în frigider. „Ţineţi cont că ouăle intră şi în compoziţia prăjiturilor tradiţionale şi că a mânca trei ouă pe zi înseamnă deja supradoză”, sugerează medicul Corina Zugravu, lector în nutriţie la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Ouăle bine fierte, care se consumă de Paşte, sunt mai greu de digerat decât cele moi, iar conţinutul crescut de colesterol nu poate fi nici el ignorat.

  2. Drobul

    Sfatul bucătarului: Încercaţi să substituiţi cât mai multe măruntaie cu legume. „Puteţi înlocui o parte din măruntaie cu ciuperci, dovlecei, bucăţi mici din carne de pui şi verdeţuri”, sugerează expertul culinar Cezar Munteanu.

    Sfatul nutriţionistului: Când drobul conţine mai multe organe decât verdeaţă, cade ca un pietroi în stomac. „Dacă aveţi probleme cu bila, este mai bine să renunţaţi la acest preparat”, este de părere medicul nutriţionist Corina Zugravu.

  3. Ciorba de miel

    Sfatul bucătarului: Cum carnea de miel este foarte grasă, şi ciorba va ieşi la fel. Compensaţi cu multă verdeaţă, iar pentru un gust răcoros puteţi să adăugaţi tarhon.

    Sfatul nutriţionistului: Dacă aveţi probleme cu stomacul, este mai indicat să evitaţi tradiţionala ciorbă de miel şi să o înlocuiţi cu supa de legume ori cu ciorba de ştevie şi lobodă. Puteţi încerca şi supele reci, cum sunt cele cu roşii şi castraveţi. Acestea îmbunătăţesc semnificativ digestia.

  4. Stufatul

    Sfatul bucătarului: Nu tocaţi mărunt ceapa şi usturoiul, ci împletiţi-le frumos şi aşezaţi-le în tigaie sub formă de cerculeţe. „Tot pentru un aspect mai plăcut, puteţi tăia legumele, morcovul, ardeiul şi păstârnacul sub formă de cubuleţe. Trageţi-le pe toate la tigaie şi stropiţi-le cu vin”, vă recomandă expertul culinar Cezar Munteanu.

    Sfatul nutriţionistului: Consumaţi cu moderaţie acest preparat, deoarece este foarte bogat în colesterol şi colagen. „Este destul de greu digerabil şi nu îl recomand celor care suferă cu stomacul”, spune medicul Corina Zugravu.

  5. Friptura

    Sfatul bucătarului: Stropiţi friptura cu vin ca să se frăgezească. Din carnea fragedă veţi asimila mai multe proteine decât din cea „uscată”.

    Sfatul nutriţionistului: Nu frigeţi carnea pe cărbuni, ci pe grătarul cu aer cald. „Când grăsi mea se scurge pe cărbuni, friptura se transformă într-un produs toxic”, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, de la Institutul de Cercetări Alimentare din Bucureşti.

  6. Pasca şi cozonacul

    Sfatul bucătarului: Făina trebuie să fie proaspătă şi dospită în cele mai bune condiţii. „Aceste prăjituri tradiţionale trebuie să fie foarte aro mate”, sugerează expertul culinar Cezar Munteanu. Specialistul vă mai sfătuieşte să nu ţineţi coca la dospit într-un loc fierbinte, deoarece riscaţi ca prăjiturile să nu mai crească în cuptor.

    Sfatul nutriţionistului: Şi pasca, şi cozonacul sunt pline de calorii, deoarece conţin zahăr, ouă, stafide şi nuci. „O felie subţire trece de 300 de calorii”, avertizează medicul nutriţionist Corina Zugravu.

"Ouăle intră şi în compoziţia prăjiturilor tradiţionale. A mânca trei ouă pe zi înseamnă deja supradoză.", Corina Zugravu, nutriţionist