Ce premii speciale a pus la bătaie Loteria de Sărbători

Loteria Română va desemna mâine, în cadrul unei ediţii speciale intitulate "Lozul cel Mare", câştigătorii la "Loteria Crăciunului", unde s-au pus la bătaie 169 de premii în valoare totală de 290.000 lei. Marele premiu al acestui joc este în valoare de 50.000 lei, a anunţat compania.

Biletele pentru "Loteria Crăciunului" au fost puse în vânzare încă din luna octombrie, iar colectarea lor s-a încheiat pe 21 decembrie.

De asemenea, în cadrul emisiunii vor avea loc şi tragerile Joker, Loto 5/40, Noroc şi Loto 6/49. În urma tragerii Loto 6/49 care a avut loc duminică, 19 decembrie, la categoria I a acestui joc se înregistreaza un report în valoare de peste 8 milioane lei (peste 1,8 milioane euro). Reporturile la toate jocurile se ridică la aproape 3 milioane euro.

Tragere suplimentară la 6/49 de Anul Nou

Pe baza biletelor necâştigătoare la jocul Noroc din luna decembrie (tragerile din 2, 5, 9, 12, 16, 19 şi 23 decembrie), jucătorii pot participa la "Loteria Norocului", unde extragerile vor avea loc pe 30 decembrie.

Pentru acest joc, Loteria Română pune la bătaie 41 de câştiguri, fiecare premiu constând în câte o excursie pentru două persoane la Viena, plus numerar până la atingerea sumei de 4.400 lei. Marele premiu pus în joc este un autoturism Cadillac. În aceeaşi zi vor avea loc ultimele trageri din acest la pentru jocurile Joker şi Loto 5/40.

Pe 31 decembrie vor avea loc Tragerile Speciale Loto 6/49 de Anul Nou. Cu acelaşi bilet, jucătorii vor putea participa la doua trageri Loto 6/49, una "principala" şi una "suplimentară". Astfel, cu acelaşi bilet, jucătorii care nu vor câştiga nimic la prima tragere vor avea şansa de a obţine premii la cea de-a doua. Pentru tragerea "suplimentară", Loteria Română va suplimenta fondul de câştiguri al categoriei I cu suma de 500.000 de lei.