Ce pot face patronii cu datorii la fisc ca să nu apară pe ”lista rușinii”

Fiscul va face publice firmele care aveau datorii la stat la final de 2019. Oamenii de afaceri mai pot face totuși, ceva, pentru a nu figura pe ”lista rușinii”.

Lista datornicilor la Fisc pentru trimestrul IV (octombrie-decembrie) din 2019 urmează să fie publicată pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) până vinerea viitoare. Cei care nu vor să apară pe listă mai pot face ceva: ei trebuie să-și plătească datoriile restante în această perioadă. Este, totuși, nevoie ca plata să fie înregistrată cu mpnim 15 zile înainte de data publicăriui listei celor cu datorii.

Lista datornicilor se publică potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 558 / 2016, spre finalul lunii următoare celei de încheiere a unui trimestru. Astfel datornicii  trimestrului IV din 2019 vor putea fi văzuți pe site-ul ANAF cel mai târziu vinerea viitoare și va putea fi consultată aici.

Potrivit unui plan de măsuri pentru colectarea veniturilor, publicat pe site-ul ANAF în iunie anul trecut, de anul acesta ar putea exista, pe lângă lista rușinii, și o ”listă albă” a celor care își achită la timp datoriile.

Sursa: Avocatnet.ro