În timp ce sute de farmacii mici trag obloanele, CNAS se opune implementării soluţiei care ar salva sectorul de faliment: factoringul.
Regresul economiei şi întârzierea decontărilor de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) îngreunează activitatea farmaciilor, situaţia sistemului fiind tot mai gravă. Circa 1.500 de farmacii se află în insolvenţă şi 400 de unităţi în faliment, majoritatea fiind farmacii independente, scrie revista „Capital”.
„Cele mai afectate sunt cele din mediul rural, pentru că acestea depind cel mai mult de relaţia cu CNAS, dar şi micile farmacii din marile oraşe, care nu pot face faţă concurenţei marilor reţele”, spune Ioana Cacovean, preşe dintele Patronatului Farma ciştilor.
Care sunt soluţiile
Potrivit Elenei Clara Popescu, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România, „în prezent, nici o farmacie nu a mai primit bani pentru medicamentele eliberate din luna octombrie 2009, ultima plată fiind făcută în cursul săptămânii trecute pentru medicamentele eliberate în septembrie 2009”.
Ea spune că singura soluţie pe care Colegiul o consideră viabilă şi care a fost propusă autorităţilor este ca farmaciile să apeleze la factoring. Acest procedeu le-ar permite să lucreze cu bănci dispuse să accepte astfel de operaţiuni şi să elibereze bani farmaciilor.
Banca urmează apoi să-şi recupereze aceşti bani de la CNAS, într-un termen stabilit de comun acord. „CNAS nu este de acord cu această soluţie pentru că ştie că nu-şi va putea respecta termenul stabilit, iar cu băncile nu se pot juca aşa cum se joacă cu farmaciile”, spune Elena Popescu.
Totodată, Ioana Cacovean crede că trebuie modificată Legea farmaciei, prin introducerea unor restricţii geografice pentru a se evita si tuaţia înfiinţării a două farmacii alăturate.
„CNAS nu e de acord cu această soluţie pentru că ştie că nu-şi va putea respecta termenele.”, ELENA CLARA POPESCU, vicepreşedinte al Colegiului Farmaciştilor din România