Ce poate face un student repetent din România? Să adune câteva milioane de dolari pe internet. Descoperiţi o poveste de viaţă incredibilă: Cristian Micle

Cu şase ani în urmă, Cristian Micle se lăsase de două facultăţi, n-avea un chior şi debutase cu un blog anonim. Acum e milionar şi are un motto: "Facultatea te prosteşte"

La 20 de ani s-a îmbogăţit dintr-o joacă pe internet. Acum are 26, un cont cu multe zerouri şi un site cu 400.000 de fani pe Facebook pentru care nişte americani sunt gata în orice moment să îi vireze în cont 2 milioane de dolari. Nu trece săptămână în care siteul să nu fie menţionat în Washington Post, New York Times sau alte publicaţii tari din toată lumea. "Facultatea te prosteşte" Freshome.com e cel mai în vogă blog de arhitectură al momentului. În ziua precedentă interviului, avusese 127.000 de unici şi aproape 4 milioane lunar, ceea ce pentru un site de nişă e uriaş. Cristian Micle are abia 26 de ani şi îşi trăieşte visul american la Timişoara. 99% dintre vizitatorii site-ului de proiecte de arhitectură şi design interior nu-şi închipuie nicio clipă că totul este realizat întrun apartament din România, o ţară pe care nici n-ar şti s-o arate pe hartă. Conţinutul este în engleză şi include cele mai pretenţioase proiecte de case oferite de arhitecţi din toată lumea, din Cambodgia până în California şi din Finlanda până în Australia. O vilă andaluză proiectată de arhitecţii unui studio londonez, McLean Quinlan Architects, era, miercuri, cea mai nouă postare pe site. Tot angrenajul, în care s-au adunat 10.000 de articole, e lucrat la trei laptopuri, de-acasă, de Cristian Micle şi de cele două ajutoare ale sale. Site-ul geme de publicitate, iar Micle lucrează cu patru agenţii din SUA şi are un account manager la Dublin. Sute de arhitecţi din toată lumea cumpără pe freshome. com spaţiu pe care să-şi expună proiectele în regim de advertorial, un articol costând între 200-300 şi 2.000 de dolari. Într-un cuvânt, tânărul timişorean a dat lovitura. Şi când te gândeşti că, în urmă cu 6 ani, era un student în pragul repetenţiei, debusolat, fără bani, o povară pentru propriii părinţi. Atunci şi-a deschis blogul şi primul lucru pe care l-a scris a fost acesta: "Facultatea te prosteşte", motto pe care l-a păstrat mult timp pe freshome. com. Bineînţeles, în engleză. Lucra 3 ore pe zi pe un laptop împrumutat Tată lui e militar pensionar, iar mama contabilă la Caransebeş. Când l-au trimis la facultate, la Timişoara, în 2006, l-au rugat să se ţină de şcoală, să nu facă prostii şi, mai ales, să se încadreze într-o porţie săptămânală de 100 de lei. "Erau bani pentru naveta de week-end, cazare, masă şi xeroxuri pentru şcoală. Am ieşit cu băieţii într-un club şi am terminat porţia din prima seară. Apoi am suferit de foame o săptămână şi am spus că trebuie să fac ceva, nu puteam continua aşa", povesteşte Micle. La Electro învăţa de pe aparatură din anii 80, pierdea vremea. A început cu publicitatea pe Google, împrumutase un laptop pe care avea voie să-l folosească trei ore pe zi, de la 17 la 20. A făcut 2,5 dolari în prima lună, apoi 50 de dolari şi după jumătate de an a primit un cec de 700 de dolari. "Mi se părea o avere, nu i-am cheltuit, am zis că o să fac ceva important cu ei", îşi aminteşte. I-au pus două milioane pe masă Banii l-au făcut să se gândească la un cuib al său, o casă, l-au făcut să viseze şi aşa a apărut blogul. Cu ideea: ce casă credeţi că ar trebui să-mi construiesc? A postat câteva proiecte, apoi a uitat şi-a plecat în vacanţă. Când s-a întors, avea 15 mailuri de la oameni care îi cereau să continue să prezinte alte proiecte. Atunci s-a luminat şi-a apărut freshome. com, scris în engleză, destinat în principal pieţei americane şi pe care găseşti cele mai luxoase resort-uri din Hollywood, Africa de Sud sau Moscova. Site-ul a devenit blog magazin, pe ideea "my dream home". Acum primeşte 200-300 de propuneri pe zi, din care el şi cele două colege care-l ajută selectează doar 5-6, pe care le postează. Acum, fresh.com este evaluat la 6,5 milioane de dolari pe piaţa americană. A avut mai multe oferte dar nu vrea să vândă. "Încă mai poate creşte, simt asta. Nişte americani au luat un avion privat, au venit la mine în Timişoara şi mi-au pus 2 milioane pe masă. I-am refuzat", încheie Cristian Micle. "Motto-ul meu este învaţă, experimentează, greşeşte şi repetă până găseşti reţeta de succes." CRISTIAN MICLE, proprietar Freshome.com SURSA: FACEBOOK De ce nu se mută în SUA: prietenii fac mai mult decât banii Prima dată când au scris în Wahshington Post despre site-ul lui, Micle a plutit pe norişori roz de fericire. Apoi a ajuns să fie citat cel puţin o dată pe săptămână în marile publicaţii ale lumii. Acum e ceva banal să găseşti referiri la Freshome.com în NY Times sau Elle Magazine. "Când scriu ceva, automat e preluat de alte site-uri pe nişă. Vizibilitatea mea e la alţi arhitecţi, alţi designeri, pe lângă dreameri. Freshome. com are parteneriate cu Yahoo news şi Google news. Tot ce scriu e preluat şi pe ele". Articolele le scrie el şi încă patru fete, două din România, una din SUA şi alta din Marea Britanie. "Îmi place să lucrez mult. Freshome.com e ca şi copilul meu. Nici nu îmi vine să cred că au trecut 5 ani şi jumăate în proiectul acesta. Şi când mă culc mă gândesc la asta. E viaţa mea, nu există nicio diferenţă între proiect şi viaţa mea", susţine tânărul. Vine întrebarea: de ce nu se mută în SUA, acolo unde se fac banii adevăraţi din on-line? "Am avut oferte să locuiesc acolo, dar nu vreau să las Timişoara. Aici am prietenii, aici fac sport, oamenii din jur valorează mai mult decât orice avere. Cum site-ul îmi ocupă foarte mult timp, dacă m-aş muta în SUA nu mi-ar rămâne timp să-mi fac alţi prieteni şi m-aş simţi singur", explică tânărul. Luxul mondial s-a mutat în Africa Nu există ţară de pe glob din care să existe cel puţin un proiect de design interior prezentat pe Freshome.com. Audienţa e worldwide. De aceea a şi decis din start să scrie în engleză. Sunt proiecte din SUA, Canada, Rusia, China, Spania etc. În cei 5 ani de când a pornit proiectul, a luat pulsul pieţei imobiliare şi a ştiut întotdeauna pe unde se învârt bogaţii lumii. "În momentul de faţă predomină Africa de Sud. E ţara "top of the luxury". Dacă vrei să vezi case în faţa cărora plângi, cu "infinity pool", care se contopesc cu oceanul, acolo te uiţi. Şi în SUA", povsteşte tânărul. Majoritatea cititorilor îi vin din SUA. "Americanii înţeleg cel mai bine internetul", ne spune. Ei au fixată ideea că, dacă pui ceva pe net, te promovezi. Destinul unui fotbalist fără noroc Ce face cu banii? Trăieşte mai bine decât media din România, dar nu-şi arată bogăţia, ca şmecherii de Dorobanţi. Se îmbracă casual, conduce un Audi şi cea mai mare investiţie a fost un penthouse în Timişoara. Trăieşte echilibrat, dar banii se duc pe altceva: călătorii. "Am văzut cam toată Europa, plec o dată pe lună. Am mai fost în Africa de Sud, Mauritius, Madagascar, Dubai şi sunt tot mai atras de Asia", spune Cristian Micle. Dar visul lui n-a fost niciodată IT-ul. A vrut să se facă fotbalist pentru că juca foarte bine în copilărie. Familia însă nu l-a lăsat. "Trăiesc cu gândul acesta: cum am putut să câştig atât de mulţi bani din ceva pentru care n-am fost niciodată pregătit? Când am absolvit clasa a opta, m-am dus la preselecţie la academia lui Gică Popescu. Din 1.200 de copii, am fost admişi doar 11. Acum aş fi fost fotbalist, dar mama mi-a spus că nu mai sunt copilul lor dacă plec la şcoala de fotbal. Ei mă voiau inginer. Şi n-am terminat nicio facultate, viaţa e ciudată", încheie meditativ Cristian Micle. Lecţiile lui Cristian Miclea, milionar la 26 de ani "Sunt conştient că în momentul de faţă nu fac banii pe care i-aş merita. Faptul că locuiesc în România e un handicap pentru mine, pentru că dacă vreau, de exemplu, să vorbesc cu un advertiser şi sun la IKEA SUA, când se aude că sunt român automat nu am credibilitate." "Când faci o chestie de genul acesta, nu te învaţă nimeni, trenbuie să fii autodidact. Succesul meu a fost momentul potrivit. Am început în 2007 când erau 40 milioane de bloguri în lume, acum sunt peste 1 miliard. Era o perioadă în care blogurile creşteau foarte repede. Apoi a contat mult persistenţa. Dacă te ocupi de proiect în mod constant, zilnic, nu ai cum să nu câştigi." "Prefer să spun <skip> la întrebarea cât câştig. Nu sunt Bill Gates. Pentru România sunt mai sus ca norma."