România a jucat admirabil, aseară, în deschiderea Campionatului European, contra Franței, dar pierdut nemeritat, scor 1-2. Gazdele au marcat în minutul 89, cu un șut frumos și norocos
Jumătatea de peluză galbenă cântă. „Tricolorii“ își terminaseră încălzirea. Se duc spre cabine. Anghel Iordănescu ocolește banca de rezerve pe care scrie mare, cu alb pe albastru, „România“. Trei tineri din tribuna I coboară către gard. Se duc către tatăl lor. Omul de 66 ani îi îmbrățișează. Andrei, Alexandru, Maria... Momentul e copleșitor. Fata izbucnește în plâns! Pentru câteva momente, selecționerul uită de Griezmann, de Payet, de Matuidi. Îi ia obrajii în
Puiu, ca la Cardiff sau la Pasadena...
Doar Marseilleza cântată de un stadion întreg te face să mai uiți momentul. Imnul Franței te curentează din cap până în picioare. „Deșteaptă-te, române!“ se aude mai slab decât altădată. Emoție? Neîncredere? Poate și crainicul de limba română de pe stadion e de vină. La rostirea numelor alor noștri a avut tot atâta nerv cât un prezentator de miting la Găești, să mă scuze oamenii de acolo...
Iordănescu, la conferința de presă: „Nu ne vom apăra cu orice preț. Vom pune probleme gazdelor“. Minutul 4, avem primul corner. Al nostru și al meciului. Bate Nicușor Stanciu, Stancu plonjează, tot stadionul vede gol, dar șutul e slab și Lloris salvează nici el nu știe cum! Pe margine, Iordănescu ia foc. Parcă e la Cardiff, într-o seară de noiembrie 1993, seara în care s-a născut „Generația de Aur“. Sau pe „Rose Bowl“, câteva luni mai târziu, în cea mai frumoasă vară din viața noastră de suporteri ai echipei naționale.
Valuri și ocazii
Cine știe când te mai întâlnești cu ocazia asta! Minutul 10. A tras Griezman, prima dată când „cocșul galic“ își scoate pieptul. Corner, cap Giroud, pe lângă. Minutul 14, a centrat Sagna, Chiricheș s-a împleticit în careu, cap Griezman, bară! Tremurăm. Șuvițele albe și rebele ale lui „Tata Puiu“ au luat-o razna. „Stade de France“ face valuri și cântă din zeci de mii de voci și de inimi „Allons enfants de la Patrie...“. În minutul 36, Payet l-a pierdut pe drum pe Raț, a centrat tare, Griezmann a pus contra, de data asta văzuserăm noi gol, noroc cu plonjonul lui Săpunaru care a mutat mingea cu o palmă în afara porții. Ne clătinăm de-a binelea.
Timpul curge către pauză. Andone cade la marginea careului, nu e penalty, dar e fault. Iordănescu țâșnește la marginea spațiului tehnic și strânge puternic cruciulița din mâna dreaptă. Francezii mai bifează o ocazie, cap Giroud, scăpăm. E pauză, e 0-0. E bine.
Suntem în joc și în repriza a doua, Stancu reia din voleu (48), mingea se scurge pe lângă. Francezii presează fără nerv, Payet aruncă o minge în careu, Tătărușanu iese neconvingător, Giroud înscrie cu capul (57). Nu e timp de lamentare, Stanciu dă buzna în careu, Evra faultează și Kassai arată punctul cu var. Transformă Bogdan Stancu (65) și este iarăși egal. Ne ținem bine și francezii nu au spații. Însă, în minutul 89, Payet găsește calea către vinclul porții și aduce victoria gazdelor. „Tricolorii“ s-au înclinat nemeritat, după o evoluție demnă de apreciat.
În metrou, „Drumurile noastre“. La stadion, „România-Victorie“
Celebrul bulevard „Champs Elysee“ s-a colorat de pe la prânz. Metroul parizian înghițea ici colo tricouri galbene și roșii inscripționate cu „Hai România!“. La Place de Clichy, vreo 6 stații până la „Etoiles“, adică până la Arcul de Triumf, în tren a urcat un om-fanfară. A dat drumul la „Drumurile noastre“, bătând din tobă și suflând în trombon. A mai băgat „Cucaracha“ și a mers prin vagon cu un pahar întins. A ajuns în dreptul unui cuplu cu tricouri galbene și nu s-a ales cu nimic. A dato pe tupeu. „Bine, mă, aveți bani să veniți până aici, dar nu dați un euro pe muzică!“. Cuplul rămâne imperturbabil: „Pentru muzică nu ne-au mai rămas bani“. Cei doi au venit de la Cluj.
„Stade de France“ s-a deschis pentru public la 18.00, ora locală, cu trei ore înaintea începutului de meci adică. Stațiile de metrou și de RER, trenul care brăzdează Parisul, erau păzite de băieți înarmați și fioroși. Amenințarea teroristă a făcut ca suporterii să curgă spre arenă și cu 6 ore înaintea primului fluier al lui Viktor Kassai. La stadion, forțele de ordine sunt în dispozitiv de război. Oamenii în negru nu mai poartă armele la piept, stau cu degetul direct pe trăgaci. E plin de steagurile României, de inscripții cu „Oradea - Steaua“, „Roșiorii de Vede“, „România - Victorie“... Pe monitoarele de la masa presei, sosirea echipelor la stadion a fost transmisă live din elicopter. Ai noștri au ajuns la 20.12, ora Bucureștiului, „cocoșii“ patru minute mai târziu. În acele momente, „Roo-mâ-niii-aaaa, Rooo-mâ-niiii-aaaa“ a sunat mai emoționant și mai puternic decât „Alez les Bleus!“.